E timpul...

[Irina Lucia Mihalca]

E timpul...

E timpul să laşi, în urmă, totul!

Nimic nu e real, cioburi de gânduri,

provocări, baloane de săpun,

emoţii, dureri, efemere fire,

fragmente-realităţi,

suspine-mpletite

în ţesături de doruri,

cuvinte-trăiri, atingeri,

jocuri de umbre ce, încă,

te reţin acolo, plângând tânguitor...

E timpul să le smulgi rădăcinile,

să le desprinzi colţurile adânci,

să tai lianele junglei crescute,

să le fărămiţezi, să le arzi

şi să le împrăştii cenuşa.

Topeşte-n lumină temerile toate!

Hai, eliberează-le, lasă-le,

luminează-ţi acum pământul roditor

şi apele limpezi

să-ţi oglindească cerul!

O rază de lumină! Păşeşte-ncrezător

în verdele-nceput ce curge lin

din primăvara ta! Priveşte!

Priveşte răsăritul în edenul-ntins,

un nou pas, un nou ceas,

te-aşteaptă magia călătoriilor

şi clipelor mult dorite.

În dansul focului ridică-te,

respir-adânc, visează,

ascultă-ţi inima,

zâmbeşte,

iubeşte,

îndrăzneşte,

trăieşte şi urcă,

înţelege şi nu uita

că viaţa-i la fiecare pas!

E timpul noilor lumi,

acolo unde

nu există timp,

renaşterea Luminii din noi!