Aripile noastre uitate

[Irina Lucia Mihalca]

Aripile noastre uitate

Într-o particulă misterioasă

încape întregul univers.

În noi s-a creat,

acum cuvântul există

şi-odată cu el,

viaţa

pulsează

în stele, planete,

natură, om, lumi infinite.

Lumina

îşi cere întruparea.

Ne naştem, murim,

revenim în lumină. Suntem.

Nici început, nici sfârşit, nu există!

Totul este lumină,

în razele ei ne e scris viitorul.

Ascultă mesajul stelelor ce strălucesc!

Dacă alergi o viaţă să prinzi stele căzătoare,

vei prinde, până la urmă, una.

Asculţi glasul culorilor?

Sunetul, odată creat, continuă

să existe etern, chiar şi-n adâncă tăcere.

Cu toate simţurile atingi lumina muzicii,

eternul ciclu al paradisurilor stelare,

în infinit se-ating liniile paralele.

Respiră, priveşte şi-ascultă

prin respiraţia,

ochii şi-auzul universului!

Cândva aripile ni se vedeau,

încă le mai avem,

copiii şi tinerii

le folosesc

în zborul lor

prin lumi nevăzute.

Cu aripile tinereţii, gândul

prinde înveliş în azurul cerului.

Asculţi bătăile inimii?

Sunt părţi din simfonia pământului

ce-şi poartă în noi

mesajul - viaţa are un sens -,

nu uita cine şi de ce suntem aici.