Departe, dincolo de visul tău

[Irina Lucia Mihalca]

Departe, dincolo de visul tău 

În miez de noapte, 
întunericul te-nvăluie, 
Prin aburii uşori 
ce-ascund albeaţa lunii, 
şoapte tandre se-aud, 
gândurile dorm 
şi stelele sclipesc. 

În sunet pierdut de flaut, 
la înălţimi ameţitoare, 
fără bariere, 
ca-n dansul cocorilor 
cu aripile larg deschise, 
te-arunci printre astre, 
totul e posibil, lumea din noi 
şi lumea de-acolo sunt, 
parcă, una şi-aceeaşi. 
Departe, inima îţi fuge 
să mă cuprindă. 

Dincolo de visul tău 
ai păşit să mă găseşti, 
voaluri palide-ţi bântuie teama, 
Dând deoparte 
ramurile înflorite de prun, 
intri în grădina mea, 
Odată cu ultima speranţă, 
ca bambusul înălţat spre cer, 
între tăcere şi sunet 
apare mireasma prezenţei mele. 
Un murmur dulce pluteşte, 
între noi, în derivă... 
- petale de azalee şi lotus - 
Simţi atingerea mea senină 
în timp ce ochii noștri 
se-ntâlnesc şi strălucesc? 

Cu lacrimi în ochi eşti copleşit 
de iubirea din mine, 
dincolo de tot ce ştiai că există, 
singurul semn e cel al tăcerii. 
E pentru prima dată când 
ai vrea să te pierzi, 
rămas în visul nostru! 

În zori, suav, şoptesc inimii tale: 
- E timpul să pleci!