De la un capăt la altul...

[Irina Lucia Mihalca]

De la un capăt la altul... 

De la un capăt la altul, calm, liniştit, 
bei totul până la fund, priveşti cine e înăuntru 
şi baţi încrezător, dar atent. 
Un copil în ceaţă nu se teme, 
la el e fascinaţia, nebunia cunoaşterii, 
face gălăgie, râde, aleargă, 
nu ştie să se păzească, nu ştie de pericole. 
Nu există mister, ştii bine, 
simţirea e unică, prinde fiorul zglobiu 
şi joacă-te în paradisul din tine! 

Te mistui în fiecare clipă, eşti fericit, 
dacă îţi spunea cineva 
că o să trăieşti asta nu credeai, 
vedeai totul într-o altă lumină, 
însă, pas cu pas, ai înţeles 
că viaţa e ceea ce simţi lăuntric, 
suntem noi înşine 
oricât vor alţii să ne schimbe. 

Chemarea vibrează dincolo de oglindă, 
culoarea şi sunetul există, 
dorinţa de a ne regăsi poate fi 
aici, acum, în noi, 
un fulger străbate buzele 
contopite într-un sărut, 
petale de lumină adie 
ca un duş de ploaie în inimi, 
un freamăt interior, 
într-un acord final, reverberează 
fragmente ce se unesc 
într-un zbor nestins, rescris 
spre un şi mai frumos pământ. 

Cu mine vorbeşti când rămâi cu tine, 
eşti tu, sunt eu? 
Taina devine parte din noi, 
e aici, delicat ne-mbrăţişează, 
iluzia nemuririi 
ne frământă prea mult trupul, 
înfiorându-ne. 

Învăţăm, împreună învăţăm, 
da, poate fi şi un joc, 
viaţa ne conduce acolo unde trebuie. 
S-o lăsăm să curgă 
dacă esenţa ei e dragostea!