Dacă astăzi pământul...

[Irina Lucia Mihalca]

Dacă astăzi pământul... 

Dacă astăzi pământul s-ar topi aş lua 
un îngeraş imaculat de zăpadă, 
un pisoi cu ochelari aburiţi 
care m-ar întreba "când?”, 
câteva clipe magice şi lumina, 
lumina aceea care-ţi cădea pe chip, 
ameţindu-ne; şi încă ceva, 
aş da mulţi din anii mei 
şi zău de mi-ar păsa 
de-ar fi adăugaţi în contul tău! - îmi spui. 
Din molozul alabastru al durerii, 
în ritmul ploii, 
flori albe şi roşii au ieşit la lumină, 
amurguri electrizante se târăsc 
din buza prăpăstiilor în tonuri 
de-amară agonie şi extaz, 
ca mâinile tale gata să mă întâmpine. 

Căutătorule de infinit, încorsetat 
ca-ntr-o celulă, undeva te vei regăsi! 
Aici se sfârşeşte lumea 
şi tot aici începe - fragilă şi delicată -, 
avem mărginitul în faţă şi nemărginirea în noi! 
Mi-e frică cât eşti de frumoasă, 
adânc ascunsă în mine, o lumină dulce, 
o speranţă neaşteptată, un zâmbet şăgalnic! 
Făcută eşti pentru o lume mai bună, 
nu am decât un zbucium interior, 
pasiuni nemăsurate şi-o viaţă 
ce mă desface mereu în bucăţi! 

Prin procesiunea echinocţiului de primăvară, 
la căderea nopţii treci dincolo de oglindă, 
e locul unde m-ai sărutat prima dată, 
ameţindu-ne, ca pe o Carte Sfântă m-ai citit, 
topindu-se, imaginile dispar în noi 
şi-acolo prind culori de sărbătoare. 
Da, iubito, chiar dacă 
n-am mai vorbi o secundă, 
firul nostru nu s-ar putea destrăma, 
e vorba de o regăsire magică 
într-un timp dificil, poate prea tîrziu, 
suflete rătăcite şi regăsite aici, 
tu n-ai nicio vină, vina e a mea, 
m-am îndrăgostit de tine, 
divină iubire răscolitoare 
şi liniştitoare în acelaşi timp! 

De n-ai fi tu, n-aş fi descoperit nimic, 
copilă dulce, inocentă, lângă tine 
a înflorit o zi din adolescenţa mea visată, 
un drum s-a conturat înaintea mea, 
mi-ai deschis inima, dilatând-o, 
aripile ei ascunse s-au întins 
prin puterea de a iubi pentru eternitate, 
îndrăznesc, acum, fără ezitare, schimbarea 
oricărei limite şi-oricărei noi poveşti!