Conturul nopţii

[Irina Lucia Mihalca]

Conturul nopţii

 

în taina nopţii e-o şoaptă, o chemare,

un dor crescut din lumina zilei,

- Lasă-te purtat pe aripile visului

şi-adu lumina din tine! îţi spuneam...

*

pe firul undelor

un cântec adie în poarta viselor,

“Frunze pe alei,

o frunză pe alee purtată de vânt!”

ai simţit închizând ochii.

*

prin umbra chiparoşilor, ecoul

revine în dansul lunii,

tot mai adânc răsună ecoul cântecului...

*

“Timpul nu curge

pentru toţi într-o singură direcţie!

Mai presus de toate există ceva,

ceva ce te face să pluteşti,

desprinzându-te uşor de tine” ai spus.

 

pagini albe de tăcere există în noi,

pe marea vieţii

mantia infinitului ne acoperă statura

*

înaintăm în propriul labirint

după cântecul lăuntric,

visele subterane

vor umfla izvoarele

ce ne conduc prin anotimpuri

în oceanul timpului necuprins

 

“ O vibraţie ce te înalţă sus, pe scara cerului!”

Drumurile recuceresc câmpia mladioasă din noi,

doar vântul ne schimbă destinul! îţi şoptea

aerul ce multiplica

gândul meu în spaţiul mistuit...