.Cenuşile fragilului blestem

[SCOTNOTIS LUMINITA]

Tot mai adun scântei din vreme-n vreme,
din focul stins al celui vechi îndemn...
Sub zări o stare tristă groaznic geme,
răsună-n nopţi fragile de blestem.

Dorinţi, în rit de muguri ne adună
pe urmele lăsate-n bronzul viu,
şi-amar topiţi de sete până-n humă
mai dezgolim un cer pentru pustiu.

Ne prindem în tăceri ca depărtarea,
când plânsul a uitat să ne mai doară.
Nisipul din clepsidră arde zarea...
fugare clipe-n clopote de ceară.

Tot mai vioi himerele ne sapă
altare opaline-n flori de umbre,
sclipiri de-arginţi ce zidurile crapă,
duc adevărul vieţii în penumbre.

Zboară-n pereţi săgeţile privirii,
cum frigu-n sine dezvelit de linişti,
iar moaştele stau lumânări gândirii,
la osândirea spicelor pe mirişti.

Şi curge şi se prinde-n amorţire,
pe trunchiul putred lacrima simţirii.
În taină mii culori spre nemurire
la jug de gheaţă trag îngerii vorbirii.

Prin munţi de întrebări - rug de lumină -
răsfaţă-a duhului secătuit cuvânt,
şi întru pomenire cenuşile-I se-adună,
să mistuiască vraja prin ochiul de pământ.

[SCOTNOTIS LUMINITA]

Maria, acesta este stilul meu si nu pot renunta la el! daca cineva ne va judeca...astept sa-mi platesc greseala.

multumesc pentru popas!