Cauta-ma, iubire...

[Mariana Dumitran]

Caută-mă, iubire.. 
când ploaia argintie 
îmi va spăla sufletul de vise 
pierdute în noianul 
de necuvinte şi chipuri efemere. 
Pansează-mi nervurile sângerânde 
cu fâşii de soare în curcubeu.. 
şi în noaptea fără sfârşit, 
varsă văpaie în privirea-mi obosită, 
să caute răsăritul. 
Strânge-mi bucăţile risipite 
printre clipe şi şoapte vândute amăgirii 
şi picură viaţă zâmbetului îngheţat 
de tăcerea atâtor ierni... 
ridică-le din durerea dulce-amară a timpului 
şi aruncă-le iarăşi spre infinit, 
smulge-le promisiunea că se vor naşte mai aprige, 
mai înalte, că îmi vor curge năvalnic în vene 
până la amurgul sufletului. 
Găseşte-mă atunci când praf de stele 
îmi macină tălpile goale, 
când săgeţi de foc îmi străpung 
degetele amorţite.. 
până când viaţa tresare în culori 
şi-mi cresc în palme aripi şi-o mare 
de vise numai pentru noi. 
Deschide-mi ferestre 
în nopţi cu dorinţe nerostite, 
dă-le să soarbă din setea de trup şi cer. 
Sărută-mi ochii ce nu mai ştiu atinge 
sclipiri şi zâmbete.. 
dăruieşte-mi emoţii 
ce îmi topesc şoapte pe buze. 
Caută-mă, iubire.. 
şi găseşte-mă atunci când 
nu mai ştiu să te strig..