Atingerea Cerului

[Irina Lucia Mihalca]

Atingerea Cerului

Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta nerăbdare şi bucurie clipa asta.

Sâmbătă seara era ziua când urma să vină s-o ia de la cămin (o formă de grădiniţă cu program prelungit, de luni până sâmbătă, de la doi la şase ani, optată de părinţi pentru că nu aveau cu cine-o lăsa atunci când mergeau la serviciu). De la distanţă, când îl zărea, alerga cu viteză în braţele lui:

- Tati, tati, ce dor mi-a fost de tine!

Înalt de aproape doi metri, frumos, puternic, cu părul negru şi pielea albă, tatăl o ridica pe umeri, după ce-o-mbraţisa la pieptul lui, sărutând-o, privind-o cu atâta iubire. O simţea firavă, slăbuţă ca un fuior, un fulg. Doar ochii îi sclipeau de parcă de acolo viaţa-şi trăgea seva, de acolo-şi continua firele.

Cu mânuţele ei îl strângea tare-tare de gât de parcă nu i-ar mai fi dat drumul, ca, apoi, într-o clipă, să ajungă pe umerii lui. Atunci era cea mai înaltă, atunci atingea cerul. Un cer întins şi ea, acolo, atât de aproape!

Cânta cântecele noi învăţate, privind cu uimire tot ce vedea de la înălţimea ei. Tot drumul vorbea, nu se mai oprea, de parcă ar fi vrut să afle tot de lumea zărită prin ochii ei, recuperând nevederea de-o săptămână.

O mirau stâlpii înalţi, postaţi din loc în loc şi felinarele lor, clădirile, copacii, dealurile din zare, oamenii care treceau grăbiţi, adânciţi în gânduri, cu capu-n pământ parcă.

Cu mâna, una câte una, desprindea câte o stea de pe cer, lăsând-o în urmă, spre-a le lumina trecătorilor drumul în noapte.

În palme, fulgii mari de nea se topeau, iar în jur feeria zăpezii reda o lume din poveşti.

Obosită, în dulcele balans, ajungea adormită acasă. Era uşor luată şi aşezată-n pat.

În surdină, la difuzor, un cântec repeta refrenul: "opriti timpul, clipă noastră minunată...".

Ca prin vis simţea căldura şi parfumul mamei, mângâierea şi şoapta ei dulce:

- Dormi, puiule, dormi, îngerii să te vegheze!

....................................................................................................

Prin ochii copilului, fulg în devenire. Coborâtor din stele, îngerul luminii – copilul!

O inimă rebelă spre marea regăsire. Cheia timpului Ei, acesta-i misterul! De dincolo de timp zâmbeşte Ea. Pe urmele visului - povestea, emoţia, visul! Tu, eu... poem plutind în(tr-un) vis!

Priveşte cu înţelegere totul în jur. În fiecare floare, stea, frunză, piatră, ascunse lecţii!

Povestea nu se opreşte aici! Asculţi?