Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Acolo unde lumea se-opreşte 

Mă simţi alături de tine - născute din foc, 
două luminiţe, strâns unite, 
în aşteptarea speranţei dimineţii -, 
aerul se sfinţeşte, psalmodiind contopirea realităţilor. 
Dincolo de stele zburăm, ca, mai apoi, să ne-aşezăm 
pe umerii goi de înger o prezenţă suavă, imaculată. 
Te iubesc, frumuseţe paradisiacă, iubesc tot ce porţi în tine! 
Încep să te cuprind tot mai mult, pătrunde cu mine în tine, 
aşează-mă, acolo, înlăuntrul tău, vreau să te cunosc cu tot ce eşti, 
să te absorb în mine deplin, prin orice formă şi gând, 
manifestare pură, divinul întrupat. Ia-mă de mână şi arată-mi! 


În noaptea de sub tâmplă focul arde furtuna de dorinţe 
în dezmierdări de cuvinte. În foişorul inimii 
- acel spaţiu în care intri -, 
urechea ta mi-ascultă paşii în tăcere, 
în beatitudinea simţurilor, linia dintre ispită 
şi pace se rupe, o aşezare în locul facerii. 
Arcuiri, mai mari sau mai mici, pleacă din linişte 
şi se întorc în linişte - liniştea dinaintea sunetului -, 
cu visele mergi în grădina secretă, o dragoste intensă le-nconjoară. 

Există lumea pe care o vedem şi există stări colorate, 
un loc dincolo de poartă, acolo unde lumea 
se-opreşte, mistuindu-se-n spaţiu. 
Din afară, în noapte cu ea, agăţi zâmbetele de stele, 
cu dor pictezi visele pe pânza ei, infinitul îţi conturează marginile. 

O săruţi dulce, fericit, pe drum îi vei urmări umbra 
până se va pierde. Noaptea este aici, stelele căzute dispar, 
în timp ce, inofensivă, luna argintie alunecă, 
nevăzută în ceaţă, cu lumina zilei ce-i suflă în ceafă. 
Am călătorit împreună, ţi-am simţit libertatea, 
nu îmi găseam locul undeva anume, 
m-ai învăţat multe, inconştient ştiam că eşti ca mine, 
de la început vibra, în adâncuri, 
dorinţa de eliberare, de regăsire, 
renaşterea din cenuşă, ridicarea spre ceruri, 
acel spirit călător în tot şi-n toate... 

La început a fost greu, o nebunie ascunsă, 
trăiesc totul cu o intensitate aproape de agonie, 
chiar şi când mă joc respir adânc în mine 
şi se petrec cutremure pline de foc. 
Voiam totul acum, când dormi şi de ce visezi, 
să ştiu ce şi cât, însă acum e ca o poveste 
ce se scrie în linişte, acum te înţeleg şi te iubesc mult. 
Forţe nebănuite ai în tine, 
mi-ai arătat că lumea ta e de nepătruns, 
în tine sunt adânc ascuns, în mine răscoleşti viaţa, 
eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, 
fremătarea ta în atâtea culori 
respiră uşor înspre zările senine. Oare există un capăt? 
Cititoareo de suflete, spune-mi cine sunt, 
de ce crezi în mine?
 - mă-ntrebi nedumerit. 

Hai să cunoaştem adevărul şi liberi vom fi, 
adevărul eşti tu şi sunt eu! Într-o zi de primăvară 
vei privi o floare veşnic înflorită, 
dimineaţa se va deschide, iar ziua va începe. 

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog DE UN CERBER a lui Batmindru Lucia
Joi
Postare de log efectuată de Batmindru Lucia
Joi
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog SONET... CU TITLU DISOLUT a lui Batmindru Lucia
Luni
Postare de log efectuată de Batmindru Lucia
Nov 16
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Batmindru Lucia
Nov 16
Batmindru Lucia şi Petrica Fagaras sunt acum prieteni
Nov 16
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Batmindru Lucia
Nov 16
Batmindru Lucia este acum membru al Cenaclul "Sunetul muzicii"
Nov 16
Valeriu Blaga este acum membru al Cenaclul "Sunetul muzicii"
Aug 26
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Iul 25
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Andreea Timis
Iun 26
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor