Acolo, în inimă...

[Irina Lucia Mihalca]

Acolo, în inimă... 

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare, 
naşterea unor locuri noi, nepopulate, încă, răsar sub ochii noştri, 
te-ating în mijlocul cântecului născut în somnul 
unei alte note pe buzele tale, 
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor 
cu un surâs împărtăşit. 

Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii, 
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare, 
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine. 
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva. 
Unde să găsesc locul acela în care 
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor? 

O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu, 
nemăsurată revelaţie, descoperire divină, 
miracol frenetic şi posesiv, 
acum te-nţeleg, tânjim după noi, 
un drum spre începuturile noastre. 

Intr-un strat al timpului, 
din cel mai uitat colţ al vieţii, 
te simţi atât de atras de celălalt, 
ca un miraj ce te-nvăluie 
din care nu te mai dezmeticeşti, 
uimerea aceea a copilului care 
nu-şi mai găseşte cuvintele, 
doar zâmbetul îl poartă-n simţire, 
mereu absorbit în albul seninului 
şi totul e-un nou început. 

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace, 
un nou tempou, adagio appassionato, 
acute şi note joase, o nouă partitură 
pe care acum învăţăm s-o cântăm. 
Oare e ceva ce nu-nţeleg? 
Afecţiune, prietenie, graţie, compasiune, 
acel agape, dăruire cristică, 
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori, 
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare 
cu măsura ta, cea care 
aduce pacea şi bucuria de a fi. 

Încă am sărutul tău pe buze, 
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite, 
inima mi s-a cuibărit în inima ta 
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori. 

[Mariana Dumitran]

O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu, 
nemăsurată revelaţie, descoperire divină, 
miracol frenetic şi posesiv, 
acum te-nţeleg, tânjim după noi, 
un drum spre începuturile noastre. 

Minunate versuri!!!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Mariana.

Cu drag!