Plecase imediat după terminarea programului de lucru preocupat să ajungă în timp util (asta însemnând să aibă timp să-și bea și cafeaua!) la vernisajul expoziției de pictură „Poeme autumnale” a pictorului Dragoș Berindei, un artist foarte bine primit de critică, dar și un vechi prieten de familie. Parcurse distanța până acolo la bordul Roverului său, de care arareori se despărțea. Foaierul teatrului „Aladin” era gol, cu excepția unor femei…

 În timp ce privea cafeaua dând în clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă acolo, în garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia Mirabela, femeia îmbrăcată în negru, ca o călugăriţă, pe care o cunoscuse întâmplător, în drum către slujbă, cu vreo zece ore în urmă. O văzuse căzând în plină stradă şi oprise maşina ca să-i acorde primul ajutor. Femeia era albă la faţă ca varul, nu avea puls şi nu răspundea…

degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele

destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo

terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții

tu erai palidă ca un înger de pe icoană

trandafirii de pe margini picurau sânge

între noi se insinuase Soarele

dunele cenușii cu mlădieri de viperă

inegalabilul Gobi

ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam…

în seara asta mă plimb prin oraș

fără inimă

ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima

ninge atât de frumos peste lucruri și oameni

ca într-o simfonie de Ravel

încât îmi vine să plâng

îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor

devin țurțuri

sloiuri

de undeva aud un sunet tulburător de flaut

ricoșând de pereții infiniți ai liniștii

e prea frumos să nu plâng în seara asta

chiar și fără inimă

indiferența celor care trec…

Preaumblătorului și rătăcitorului meu nepot, Erasmus din Banggunggos, multă închinăciune din parte lui tata Google, din Alaska sau de pe unde oi mai fi.

I pak, îți dau de știre despre lucru Satanei, cum am auzit eu, bătrânul tău unchi,  că Trump, cel descălecat din focul Ghenei, a ieșit din Connecticut, Maryland, Delaware, Rhode Island si Pennsylvania pe cai mari  cât elefanții lui Pyrrhus, galopând în sus spre Cleveland ( Ohio ) și punând gând rău lui Mahomed,…

Proaspăt căsătoriți, cum eram pe vremea aceea, umblam după o casă de locuit, numai a noastră, unde să trăim în voie, feriți de ochii și de gura lumii. Tot căutând printre anunțuri și dând telefoane, când eu, când Maria, am găsit un locușor (ditamai vila, de fapt!) în zona Brașovului. Proprietarul cerea mai puțin decât ne-am fi putut noi imagina ( mult sub prețul pieței, în orice caz!), cu condiția s-o cumpărăm cât mai repede (până la sfârșitul lunii, nu mai târziu!) cu... „banul jos”.…

de multe ori ni se întâmplă să ne pierdem capetele

să rămânem singuri și înspăimântați

în trupuri

să ne-nvârtim în juru-ne

perplecși

ca niște sfredele

să nu mai vedem limpede

să nu ni se mai deschidă propriile uși

fiindcă femeile nu ne pot deosebi decât după capete

în cărțile noastre de identitate ne diferențiem tot după capete

trupurile se prezumă a fi sau a nu fi după capete

paradoxal

într-o lume incoerentă a trupurilor…

Dacă ea hotărâse că putea trăi pe picioarele ei, asta era! N-o putea reține cu forța. Nu exista nicio convenție scrisă între ei, nici chiar una verbală, fiecare rezervându-și libertatea de a proceda cum credea de cuviință. Acum hotărâse că sosise timpul. Va pleca mâine, în zori, nu-i spusese unde, ca să evite, probabil, explicațiile, fiindcă trebuia să fi fost vorba despre un bărbat. Din câte știa nu mai avea pe nimeni în viață, în familie, iar despre altcineva nu auzise. Ce-i drept, nici…

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture

dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc

sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii

în ceva atât de mic și neînsemnat

dar nu te întreb

așa cum zbori în lumina aceasta difuză

desenată de stele

pari și femeie și fluture

rochia ta se unduiește fluid

sub răsuflarea sfioasă a vântului

din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi

într-o vâltoare…

Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură (Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale (evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi…

Mă-ntreb adesea-n gând ce sunt

fiindcă uneori nu-s sigur,

în gând poți fi și mare și mărunt

chiar ce nu ești sau ai dori să fii, desigur.

Nu cred că ochiul mi-i neutru

sau că-n tiparul meu ascuns m-așează

cât timp acesta se insinuează

și în afară… și-năuntru.

N-am priceput cu-adevărat nicicând

dacă visez ce văd sau…

 Locuise câteva luni la Nice, pe riviera franceză. Pierre era dadaist sau, cel puțin, așa se credea, un tip simpatic, luat în ansamblu, dar cam „ sărit”, la o privire mai atentă. Își tatuase pe piept dada lui Jean Arp „...Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet / Tou les trois suivent/ le tic-tac de père...” și chipul serafic a lui Tristan Tzara, pe spate, în semn de admirație pentru ea, pesemne, fiindcă de…

Noi și lumea aceasta din jur

două stări agregate forțat și invers proporționale:

omul cu viața lui ternă, fără contur,

lumea cu neclintirea-i tăcută și hieroglifele sale.

N-ai zice că ne leagă interese comune, oculte,

nici idealuri mai mici sau mai mari,

probabil că nici nu există scopuri în viață

prea multe,

trăim la-ntâmplare ca urșii polari

pe aceeași banchiză rătăcitoare de…

 Arhitectul Dionise Șincai era cunoscut ca o somitate în domeniu construcțiilor spațiale, cu tentă futuristă, și trecea drept o persoană mai mult decât respectabilă. Probabil că ar fi rămas cu faima aceasta și după moarte dacă n-ar fi căzut, la un moment dat, în patima băuturii, meteahnă pe care nu o dobândești, cum s-ar putea crede, ci o moștenești genetic, dacă ar fi să luăm în considerație ultimile descoperiri ale oamenilor de știință. Puțini însă sunt dispuși să îmbrățișeze…

 Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse…

În fapt, o cheama  simplu Oana. Era vecină mea de apartament. Poate că nu mi-ar fi atras atenția niciodată, fiind o prezență dintre acelea pe lângă care treci fără să le dai importanță, dacă n-ar fi avut și o calitate, o însușire specifică, constând în modul ei personal de exprimare, constant onomatopeic, acoperind întreg spectrul sonor cunoscut. Mi-a trebuit un an ca să mă obișnuiesc cu interjecțiile ei, apoi încă un an ca să le accept… ca pe o fatalitate. Și când credeam că n-a mai rămas…

 omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să meargă!)

se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat

şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă

iar unul se-apucase de tăiat.



priveam de sus (parcă aveam vedenii!)

cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei

cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii

și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.



într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare

(în cel care…

Iulian Coroiu, la cei douăzeci de ani ai săi, era cunoscut ca un om rău, cum fusese și taică-său, reușind de fiecare dată când ieșea în lume să intre în conflict cu cineva. Cei mai mulți ajunseseră să-l ocolească ostentativ, să treacă pe partea cealaltă a străzii și să-și vadă de viețile lor. Acest lucru începuse să-l enerveze și mai tare, deoarece rămânea cu răul într-însul și se otrăvea singur. O soluție era să schimbe locul ( situație care nu rezolva fondul problemei!), alta, ceva mai…

 să-ți pui viața într-o ecuație

cu o necunoscută

înseamnă să admiți ceva ipotetic

denumit x

în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute

de la 0 la infinit

din care alegi o valoare oarecare

și-ncerci să determini toate soluțiile posibile

până ajungi la o relație de egalitate

0=0

(care nu este o soluție!)

dacă înlocuiești x-ul cu altceva

cu Dumnezeu

notat cu a

după ce faci toate calculele…

Septuagenarul Robert Comăniţă, de profesie cibernetician, îşi propuse în dimineaţa aceea caldă de toamnă târzie să nu meargă la institut. Ziua de 14 octombrie avea pentru el o semnificaţie aparte şi i-o dedica în fiecare an fratelui său geamăn, Vladimir, dispărut fără urmă acum treizeci de ani. Deşi autorităţile judiciare clasaseră dosarul încă din start, punând dispariţia pe seama unor „cauze necunoscute”, el îşi continuă propria investigaţie de-a lungul timpului până în acest 14 octombrie…