am învăţat două litere şi  

am scris mama

pe sânii ei

acolo am ascuns

inocenţa

în plină vară

din petale de margaretă

am scrijelit pe curcubeu

iubire şi

am învârtit braţele

ca să cuprind cerul

când m-am oprit

strugurii se arcuiau în boltă

peste coşul cu litere amestecate

am încercat să scriu

înţelepciune

bruma acoperea mâinile în

căutare

acum

aştept stelele să răsară pe rând …

Eu mă întorc acolo unde
florile spun bună dimineaţa în 
nuanţe albastre
pădurea murmură în cascade
a verde
cerul coboară peste
rochia de mireasă
alerg către orizont
dincolo mă aşteaptă iubirea
cu voal din stele
eu respir iarbă adunată în
pletele mele galbene
beau din fântâni ascunse prin
bătăile timpului
dezleg anotimpurile din horă şi
mă-nalţ către Tine

De aş putea să-ţi dărui nemurirea  

Înfăşurată-n stropi de primăvară

Cu crengi de măr aş înnoda iubirea

Care-nfloresc în drumul tău spre seară



Şi aş ruga Zefirul să te-mbie

Să desenezi în inimă buchete

De vise-a ceea ce ai vrea să fie

Când îţi aduc peneluri violete



O rochie din apele de munte

Aş îmbrăca în taină şi-n tăcere

Am să te-aştept chiar dacă vii de-oriunde

Să-ţi scutur umerii de haine grele





Vom fi doi…

Drum bun în viaţa ta, străine!
Popas făcut-am amândoi
Când am muşcat flămânzi din pâine
La ceas de seară-n vânt şi ploi

Pe gânduri ţi-am curs apă lină
Am învăţat s-ascult tăceri
Din plinul meu, o zi senină,
Am aşezat pe ce-a fost ieri.

Te du, străine! Fii în pace
Cu toţi şi bunul Dumnezeu!
Fii luminat! Fii om când tace
Destinul tău, destinul meu!...

dacă fugi în 
deşert
am să-ţi ascund în căptuşeală
levănţică
când acoperi ochii
furtuna de nisip
va inunda buzunarele
paşii îţi vor rătăci
pe dune
setea va veni
la amiază
când te va însoţi
fata Morgana
numai seara
între cutele somnului
vei simţi
parfumul de acasă

Mâine
am să ies din 
floarea de lotus
goală
fără trecut
sânii vor chema 
dorul
am să cânt 
Doina uitării de
Noi
vom fi 
Alfa şi Omega
închişi în 
pântecul Universului
mâine
am să te nasc
Iubire

pe un portativ

ruga serilor adună  
stelele
deasupra acoperişului unde
cucul a aşternut 
cântec
prin fisura streşinii se furişează 
Lumina 
către
Înalt
lunecă
Iubire

dacă adorm

lasă-mă dezvelită în patul răvăşit

cutele pielii sunt hidoase

urme cu care ai trecut peste mine

desenându-mi Duminici fără rost

anestezicul mi-a înserat ochii

caii încă mai aleargă în stepa

fără orizont

dacă nu mă poţi privi închide uşa

vezi ce simplu e?

şi-ar dori-o  

 marionetă

 legată cu sfori de

 inima lui

 să danseze tango într-un 

 roşu aprins 

 după culesul viei

 sau i-ar desena  

 o lacrimă pe obraz şi  

 ar pune-o să mimeze tăcerea când 

 umerii atârnă peste munţii înzăpeziţi

 alteori când fluxul sângelui scade 

 ar zbura împreună în

 valsul florilor de 

 regina nopţii

 clopoţelul ar suna şi ea ar prinde 

 aripi

 dar râsul ei e…

născut din pântece de foc  
am cordonul înfăşurat în jurul 
ploilor de stele 
strig iubirea  
flux şi reflux
într-un
ocean albastru 
înalţ
neobosit
gânduri desenate pe
cochilia melcului
drum anevoios 
către Tine

în seara asta 
am să aprind focul  
umbre îmi vor atinge 
trupul însetat 
am să gust seva mărului în 
locul unde soarele a pătruns 
vara
voi scormoni jarul  
flacăra va dansa 
pe albul pereţilor până când 
tavanul va sta agăţat de  
Cer

Fă noapte şi împodobeşte-mă cu stele 

 Să-mi ardă tâmplele adânc de doruri grele 

 Şi-n frunte pune-mi un rubin de lună plină 

 Să-mi fie soră,mamă,veşnică lumină

  

  

 Pe umeri pune-mi greu, doar amfore cu vise

 Deschide-mi poarta larg a lumilor promise

 În zi de Sânziene, fă-mi farmece de dor

 Şi pârguie-mi iubirea,fii dulcele-mi izvor! 

  

  

Pe buze adânceşte-mi o mare de corali 

Şi lasă-mi versul tânăr să veşnicească-n …

Am pletele udate-n izvorul vieţii tale

Ca salcia. Ne pierdem pe vise verticale

Iar ochii -mi sorb adâncuri din palide tristeţi

Cu sufletul fac cuiburi de calde dimineţi.



Am braţele golite fără privire ta

Şi nu mai ştiu odihna şi nici a înnopta

Picioarele mi-s grele.Crescut-au rădăcini

Etern sunt împletite în gemene tulpini



Respir acelaşi aer, tu cânţi acelaşi vers

Suntem atît de unici în micul univers...

Când plângi eu te alin, când râd tu mă…

când plâng

îţi simt mâna pe umeri

fermă

îţi vorbesc doar ochii

şi plouă cu iasomie


când râd

îmi răstorni sacul cu jucării

râzi ştrengăreşte şi

te prefaci că vrei aceeaşi

navă cu pânze

doar ca să mă necăjeşti

când sunt femeie

taci

greu

cerul coboară pe braţele mele

ridicate a rugă

cafeaua doarme în cerc neclintit  
oglindă neagră pentru ochi goi
miroase a gânduri străine
peste care aşez straturi de
ninsori
viaţa curge printre degete
incolor
iubirea se ascunde sub
ochelari fumurii
aburiţi de
frica dimineţii
mă strecor în
pasul încet al
resemnării şi
coagulez amintirea
peste şanţuri săpate

culori amestecate pe 
zid
îngrămădite de 
o pensulă groasă 
alteori  
pete albe rămase 
stinghere în 
colţuri  
fâşii de tapet 
roşu curs peste 
cercuri 
răstignesc mâinile 
să adun  
necuprinsul 
trupul se lasă a  
plângere 
peste şevalet

tânguirea 
 
 sapă adâncurile mele
 
 unghiile pătrund în
 
 sfâşierea cărnii
 
 căscând întunericul
 
 vultur fără odihnă muşcă
 
 zdrenţe muribunde
 
 mă sting şi ard 
 
 banal
 
 ca orice femeie îndrăgostită

Eu ştiu să te iubesc la margine de lume

De când nu se născuse nici stea şi nici cuvânt

Eu ştiu să cânt cu ochii din soare în genune

Când tu încet te sfâşii spunându-ţi ,,Cine sunt?''





Eu ştiu să-ţi dărui somnul peste cupola vieţii

Când esti prea obosită de mult prea mult înalt

Şi-apoi te ţin în braţe în clipa dimineţii

Să-ţi netezesc în taină, pe aripi, un liant



Eu ştiu să răsfir aţa când ghemul se deşiră

Şi să înnod din lacrimi…