în seara asta 
am să aprind focul  
umbre îmi vor atinge 
trupul însetat 
am să gust seva mărului în 
locul unde soarele a pătruns 
vara
voi scormoni jarul  
flacăra va dansa 
pe albul pereţilor până când 
tavanul va sta agăţat de  
Cer

Fă noapte şi împodobeşte-mă cu stele 

 Să-mi ardă tâmplele adânc de doruri grele 

 Şi-n frunte pune-mi un rubin de lună plină 

 Să-mi fie soră,mamă,veşnică lumină

  

  

 Pe umeri pune-mi greu, doar amfore cu vise

 Deschide-mi poarta larg a lumilor promise

 În zi de Sânziene, fă-mi farmece de dor

 Şi pârguie-mi iubirea,fii dulcele-mi izvor! 

  

  

Pe buze adânceşte-mi o mare de corali 

Şi lasă-mi versul tânăr să veşnicească-n …

Am pletele udate-n izvorul vieţii tale

Ca salcia. Ne pierdem pe vise verticale

Iar ochii -mi sorb adâncuri din palide tristeţi

Cu sufletul fac cuiburi de calde dimineţi.



Am braţele golite fără privire ta

Şi nu mai ştiu odihna şi nici a înnopta

Picioarele mi-s grele.Crescut-au rădăcini

Etern sunt împletite în gemene tulpini



Respir acelaşi aer, tu cânţi acelaşi vers

Suntem atît de unici în micul univers...

Când plângi eu te alin, când râd tu mă…

când plâng

îţi simt mâna pe umeri

fermă

îţi vorbesc doar ochii

şi plouă cu iasomie


când râd

îmi răstorni sacul cu jucării

râzi ştrengăreşte şi

te prefaci că vrei aceeaşi

navă cu pânze

doar ca să mă necăjeşti

când sunt femeie

taci

greu

cerul coboară pe braţele mele

ridicate a rugă

cafeaua doarme în cerc neclintit  
oglindă neagră pentru ochi goi
miroase a gânduri străine
peste care aşez straturi de
ninsori
viaţa curge printre degete
incolor
iubirea se ascunde sub
ochelari fumurii
aburiţi de
frica dimineţii
mă strecor în
pasul încet al
resemnării şi
coagulez amintirea
peste şanţuri săpate

culori amestecate pe 
zid
îngrămădite de 
o pensulă groasă 
alteori  
pete albe rămase 
stinghere în 
colţuri  
fâşii de tapet 
roşu curs peste 
cercuri 
răstignesc mâinile 
să adun  
necuprinsul 
trupul se lasă a  
plângere 
peste şevalet

tânguirea 
 
 sapă adâncurile mele
 
 unghiile pătrund în
 
 sfâşierea cărnii
 
 căscând întunericul
 
 vultur fără odihnă muşcă
 
 zdrenţe muribunde
 
 mă sting şi ard 
 
 banal
 
 ca orice femeie îndrăgostită

Eu ştiu să te iubesc la margine de lume

De când nu se născuse nici stea şi nici cuvânt

Eu ştiu să cânt cu ochii din soare în genune

Când tu încet te sfâşii spunându-ţi ,,Cine sunt?''





Eu ştiu să-ţi dărui somnul peste cupola vieţii

Când esti prea obosită de mult prea mult înalt

Şi-apoi te ţin în braţe în clipa dimineţii

Să-ţi netezesc în taină, pe aripi, un liant



Eu ştiu să răsfir aţa când ghemul se deşiră

Şi să înnod din lacrimi…

noi nu ne vom pierde în infinit  
chiar de vom fi aruncaţi în  
alte galaxii  
ne vom rostogoli în  
iubire  
bulgări de lumină 
până ne vom atinge  
aripile  
sărutul ne va aminti  
lutul crăpat din 
care am secerat  
grâu 
vom elibera anotimpurile  
aşezând rouă peste 
albastru  
din pântec auzim

cântec de leagăn şi

ne pregătim zborul  
îţi las o pană albă  
să-mi scrii despre tine

în licoarea macilor curg şi 
ud ecuatorul inimii tale 
defrişez păduri tropicale cu 
forţa taifunului 
mă arunc în 
adâncul oceanelor 
trăgându-ţi gândul în 
patul de corali 
abandonat pe Titanic 
zbor până la Steaua Sudului 
adun norii şi 
mă ascund într-o picătură de ploaie 
care-ţi atinge buzele 
după sărutul florii de mac 
  
  

 când iubesc adun punctele cardinale 
deasupra cerului şi  
luminez  
cu fulgerul centrul inimii 
incandescent
erupţia iubirii
curge şuvoi şi
mantaua fierbinte
coboară 
transformându-se în
glazura de foc a tălpilor care  
încep să bătătorească  
drumul spre mine

gândurile noastre locuiesc într-un zgârâie nori 

 

 împart aceleaşi unde şi 

  

 acelaşi aer condiţionat

 

 se propagă în rănile inimilor siameze

 

 uneori coborâm pe rând   

  

printre oameni şi

 

 rătăcim ca doi străini fără braţe

 

 firul nevăzut care ne leagă 

 

 se împrăştie în zig zag pe 

 

 trotuare îmbâcsite de noapte şi

 

 ne întoarcem pe acelaşi traseu

 

 trăgând…

 în fiecare fibră zdrobită de
 
 suflul exploziei 
 
 uraganul de cuvinte închise
 
 spală  
 
 golul urmelor
 
 ascunzi colţuri de stâncă 
 
 sângerânde 
 
 cu petice de cer 
 
 măşti uzate 
 
 pierdute în fuga de
 
 real
 
 mâinile pătate înghesuie
 
 plasturi şi 
 
 inima  e preţul
 
 abandonului

de tine

nu îmi aude nimeni

zăpezile

nici clinchetul

saniei


dor alb

polul către

drumul tău

îngheţat


nu vede nimeni

opaiţul

lăsat aprins

lângă căpătâiul

nopţii crepusculare


doar eu

apăs pământul

cu talgerul

greu

pentru pana

unui înger

am vrut să îmbrăţişez Duminica 

  

 împletind liane pornite din adâncuri

 

 să o trag în mine odată cu zorile când

 

 patul are cearceafuri răvăşite 

 

 lampa de pe noptieră

 

 a prins fluturi şi 

 

 am agăţat  pe 

 

 coada ceştii de cafea

 

 candela aprinsă 

 

 împreunând laptele epidermei

 

 cu marginea irisului tău 

  

 întodeauna 

 

 am vrut să sărut 

 …

într-un joc de-a baba oarba

 

 am înlănţuit braţele

 

 încercând să prind o umbră

 

 în îmbrăţişarea dragostei

 

 mi-am zdrelit genunchii de 

 

 crengi crescute haotic

 

 pe cărări uitate

 

 am pătat un colţ din batista 

  

 imaculată

 

 vocale strigate 

 

 au ciocnit norii ochilor

 

 legaţi de banda nopţii

 

 pâlnia auzului a prins tic-tac-ul 

 

 inimii…