Ia albă

[Raluca Burcea]

Când purtam o ie mică

Cu romburi şi cu paiete

Păşeam pe scenă cu frică

Şi priveam la alte fete

Erau mari, erau frumoase

Şi cântau atât de bine!

Cu marame de mătase,

Cu gesturi ample si line.

 

Când purtam ia cu flori

Şi când am plecat din sat,

Cu fota-n două culori

Şi cu brâul rosu, lat,

Cântam cu dor si cu foc

Şi visam la câte-n lună,

Purtam în sân busuioc

Şi-aveam numai voie bună!

 

Când purtam o ie albă,

Păru-n coade împletit,

La gât îmi pusesem salbă

Aşteptând pe cel iubit

Cântam cu obraz zvântat

Vise mari şi doruri multe

Şi de casă şi de sat..

Venea lumea să m-asculte!

 

Când purtam micuţa ie,

Sau purtam ia cu flori

N-aveam grijă ce-o să fie,

Mă trezeam cântând în zori.

Despletită şi-n opinci

Urcam dealul chiuind

Priveam la cer şi la sfinţi,

Rămâneam în crâng dormind.

 

Ce veşmânt şi ce podoabă

Pentru suflet îmi e cântul!

Dă Doamne s-am ia albă

Când va fi să-mi ceri cuvântul