Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

 

Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc stări ce alcătuiesc degradarea conștiinței. Nu te doare nimic. Doar o mutație ontologică, trădează privirea vacantă a dobitoacelor și insensibilitatea lor erotică prin regretul de a nu le învinge. Plictiseala vagului neștiinței curge tăcerea gustului singurătății ca o revelație a vieții. Ordinea posibilului se întinde o dreaptă la infinit, perpendiculară pe Nimic. „Timpul nu este expresia duratei, ci atributul unei permanente discontinuităţi” . (Ion Mânzatu)

Omul este drumul cel mai scurt între dragoste și scufundare, între iluzie și realitate,  când senzația morții ia conturul nemuririi. El vorbește de cer, de pustiu, de suferință, însă nu a învățat de la poeți că „un gânditor trebuie să fie tot ce spune”. De aceea, un accident de cunoaștere face incertă veșnicia, iar omul spune doar ceea ce-i corespunde senzației de gust, ignorând celelalte simțuri. « Pe mare lină toate vasele pot naviga cu multă măiestrie», spune Shakespeare, iar eu, mă gândesc că un iad se poate adăposti într-o singură globulă roșie, nevoia de Dumnezeu, invocându-se doar ca durerea să poarte un nume.

Paris, 25 mai 2011

Vizualizări: 547

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cu multa admiratie!

Prezenta dumneavoastra ma onoreaza! 

Va multumesc pentru sinceritate si afectiune!

Cu profunda admiratie,

Maria

Apa ....  simbol al vietii , al regenerarii si al puritatii...   sa ne lasam purtati de apele line, ce ne linistesc simturile si ne alina durerile..   

Frumoase ganduri...  un popas ce mi-a imbogatit sufletul...  felicitari!!!

Ma bucura nespus vorbele lasate aici!

Va multumesc pentru aceasta inedita vizita!

Cu multa pretuire,

Maria

POEMUL APEI

 

Ma zbat  in valuri de speranţe,

Sap maluri şi hrănesc iubirea,

Râu de iluzii, ignoranţe,

Îmi fac incertă nemurirea.

Curg necondiţionat spre tine,

Şi-nfrunt mereu reaua credinta,

Cand poluarea ma detine

Incerc mereu sa-ti dau de stinta.

Tu mă urăşti când sunt furtună,

Îmi pui diguri înainte,

Dar mă iubeşti, când oglindesc pe lac o lună,

În nopţi cu dragoste fierbinte!...

Gândesc la muzica celestă,

Ma rog mereu să fiu sorbită,

Din larcrima izvorului montan

Langa coliba putrezita.

Dar tu ai devenit tiran,

taind padurea inverzita.

 

 

Mă-nalţ mereu in nori de ploaie

Si cad în crânguri, peste muguri

În lacrimi, doruri, bob de rouă...

si ma preling incet in rauri.

Am coborât iar în adâncuri,

Sa ma purific de toxine,

Sa fiu curata la izvoare,

Curata si atunci cand ploua

Sa ma iubiti toti cu ardoare

Ca mâine să mă dărui VOUĂ!..

Asemenea susurului de apa,

izvor ne este poezia,

privesc la boabele de roua,

petalele-i aseaza-n univers menirea...

Multumesc pentru aceasta tornada a frumusetii sufletesti, ce i-a dat sa-i fie pe acest pamant - poetul.

Cu preţuire!

Omul este drumul cel mai scurt între dragoste și scufundare, între iluzie și realitate,  când senzația morții ia conturul nemuririi. El vorbește de cer, de pustiu, de suferință, însă nu a învățat de la poeți că „un gânditor trebuie să fie tot ce spune”...

Citit cu drag.. 

Mi-a placut la nebunie!!!

Cu  multa pretuire, 

Maria

Sărbători fericite!

Multumesc mult!

Va rog sa-mi acceptati aceasta "vasta" întârziere.

Cu respect si aleasa pretuire,

Maria

 Superb!

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui elena
ieri
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui elena
ieri
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui elena
ieri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog O mica surpriza de 8 martie a lui elena
ieri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Revista pentru copii,,Castelul fermecat" a lui elena
ieri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog programul pentru ZIUA NATIONALA a lui ada voiculeanu
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog despre diviziune a lui ada voiculeanu
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Apa a lui Anabella Cotovanu
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Hai să ne cunoaștem a lui Anabella Cotovanu
Luni
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut videoclipul lui Mediatorul cartii
Luni
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut videoclipul lui Mediatorul cartii
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Indecis decis să plec Dedicată poetului Ion Kamla a lui Faur Emilia
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Câteodată a lui Faur Emilia
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog &&& a lui Faur Emilia
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog &&& a lui Faur Emilia
Luni
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Zburați cu propriile voastre aripi a lui Bota Claudia
Vineri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Tragem linii prin viață a lui Bota Claudia
Vineri
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Prin învăluire m-ai luat Autor: Claudia Bota a lui Bota Claudia
Vineri
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Bota Claudia
Vineri
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului bota lucian
Dec 4

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor