După moarte stupidă a lui Marius Fudulu, într-un accident de circ-ulație ( vezi Gooogle+, Obstinatul), site-ul literar ”Ancora”, fusese preluat de o apropiată a acestuia, Erika Pișcot. Spre deosebire de el, Erika n-avea nimic congenital, suferise în schimb o traumă la naștere, fiind scăpată de medic în cap. Supravețuise căderii, dar rămase cu un blocaj neuronal, care o împiedica să reacționeze în timp real la stimulii trimiși înspre și dinspre creier, ceea ce îi crea un disconfort…

 să mori după ce cânți o simfonie

e aproape înălțător

apoteotic

să vezi toți morții ieșind vrăjiți din morminte

frunzele începând să se legene

trandafirii izbucnind în flăcări

ce poate fi mai frumos

decât să așezi la picioarele iubitei toată bolta înstelată

coroana de aur a lunii

cerul albastru

lacrima din ochiul…

 n-ai mai ieșit de miercuri din casă

privesc abătut spre ușa încremenită

și simt nevoia să fac o cruce

mi-e frică să nu fi luat tot flaconul acela

cu pastile alb-roșii

de inimă

merg printre oameni posaci

cu fețe căzute

ce le pasă lor de grijile noastre

homo homini lupus

mă rog în gând să nu fie ce cred eu

mintea…

 Orice s-ar zice, lumea combină destul de armonios părțile frumoase ale vieții cu cele urâte și invers, punând accentul adesea pe caricatură. Marius Fudulu era un asemenea specimen, născut, se pare, cu o boală congenitală, cea a orgoliului nemăsurat și a invidiei, denumită popular, lingoare, un fel de febră galbenă, care nu te omoară fizic, dar nici nu te lasă să trăiești intelectual. Până la patruzeci și ceva de ani oscilase între a fi și a nu fi, încadrându-se în parametrii săi naturali,…

Ai fost cândva în viaţa mea,

draga mea copilărie,

o domnişoară dintr-o stea

fără nicio pălărie.

Nu aveai nici voal pe faţa

luminoasă ca soarele,

adultul citea prefaţa,

din…

Ajuns la patruzeci și unu de ani, cu facultatea terminată și cu un loc de muncă bine plătit la stat, Gabriel Bucur, se gândise că sosise timpul să-și pună și el pirostriile. Ca bărbat arăta foarte bine, era înalt, brunet, cu ochii albaștri, gen Pierce Brosnan. Dintotdeauna se bucurase de mare trecere la femei, motiv pentru care îi fusese destul de greu să se oprească la una. Relația cea mai lungă, care începuse cu un an în urmă și care continua și în prezent, se dovedise mai puternică decât…

mă trezesc într-o gară pustie
stingher
așteptând
să iau către tine
un gând…

nicicând nu m-am regăsit în oameni

sau cum s-or fi numind vietăţile astea

ridicate în două picioare –

dintotdeauna m-am simţit pasăre,

cu mici întreruperi cât am fost măr

crescut dintr-un sâmbure,

apoi floare



nicicând nu m-am regăsit în vorbe

sau cum s-or fi numind sunetele acestea

cu ascuţiş de spin –

dintotdeauna m-am simţit zumzet

cu mici întreruperi cât am fost salcie

la marginea cerului,

apoi crin…

Ion Cozanciuc  fusese polițist în tinerețe. Ca om era un individ respingător, cu apucături primitive, lucru care avea să-l caracterizeze și mai târziu când devenise o legumă din cauza unei  boli vasculare. Până să ajungă în scaunul cu rotile și să fie dat afară din Poliție, ca necorespunzător, făcuse de toate, dar nu excelase în nimic. Primele semne al bolii ( ereditare!) îl determinară să se orienteze spre literatură, pe unde mai rătăcește și acum, cramponându-se de un site literar, al…

infinitul acesta prăvălit peste noi

cu tot cerul său necuprins și albastru

(o iluzie optică

până la urmă!)

cu toate diminețile astea zgrunțuroase

de octombrie

de care te zgârâi

nu poți să refuzi otrava diurnă

pregătită în laboratoarele nopții

și strecurată în zile de timp

romanii se îmbătau pe vremuri cu sângele gladiatorilor

alții cu veninul viperei

sperând să devină imuni la otrăvuri

viața e plină de lucruri toxice…

FLUTURII FULGI



Ultimele frunze cad sfârtecate,

sub furia picăturilor de ploaie,

vântul-malaxor mărunt le toacă, 

iar stropii răzvrătiți le înmoaie.



Norii s-au chircit de la umezeală,

iar tunetul se dezlănțuie răguşit,

un fulger alege pe-a bolții urzeală

şi norii betegi se întrec în strănut.



Toamna s-a sfârșit iar frigul pişcă,

răzbat miresmele anotimpului…

- Nu, spuse Berenice, respingându-i îmbrățișarea. E prea devreme pentru îmbrățișări! Când îmbrățișezi pe cineva încerci să transmiți ceva, la tine e mai mult decât evident, eu însă n-am ajuns atât de departe!

Îl vede reacționând visceral, retrăgându-și mâinile ca electrocutat, semn că fusese luat prin surprindere. Venind acolo, în apartamentul său personal, îi încurajase, de fapt, așteptările, destul de mari, probabil, și lăsase garda jos. Nu-i strica o lecție, oricât de mult simțea…

sigur îmi umbli prin creier

ca printr-un amvon

știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua

acolo sus, în balcon,

la fereastră,

din aceeași ceașca albastră

pe care mi-ai dăruit-o cândva

nu mai știu când

și cu ce prilej,

îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,

mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme

sub bec

și că număr toate trenurile personale

care trec,

nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,…

Unii oamenii, spre nefericirea lor (sau din fericire, e greu de spus!) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, (de unde tocmai ieșise!), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate (ca niște chițcăieli de…

Am străpuns odată întunericul

nu mai sunt acelaşi

şi am fost suspendat între bucurie şi durere

unde totul tace şi nu se mişcă,

capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi…

Golul din noi e nesfârșit

toată viața trudim să-l umplem

cu gânduri

trăim în mintea noastră

mai mult decât în afară

risipiți

fiara din noi

își devorează

propriile-i gînduri

e un act de cruzime abjectă

și dragoste

ne lasă singuri

într-o capsulă efemeră a timpului

iar golul se-adâncește

nu mai știi din ce parte a junglei

va lovi fiara

dacă îți va lăsa în viață ultimul gând

sau dacă va jubila…