Chamaeleo vulgaris

[Aurel Conțu]

 După moarte stupidă a lui Marius Fudulu, într-un accident de circ-ulație ( vezi Gooogle+, Obstinatul), site-ul literar ”Ancora”, fusese preluat de o apropiată a acestuia, Erika Pișcot. Spre deosebire de el, Erika n-avea nimic congenital, suferise în schimb o traumă la naștere, fiind scăpată de medic în cap. Supravețuise căderii, dar rămase cu un blocaj neuronal, care o împiedica să reacționeze în timp real la stimulii trimiși înspre și dinspre creier, ceea ce îi crea un disconfort puternic în plan emoțional. Ca să n-o superi, fiindcă se supăra repede, era indicat să n-o contrazici, lucru aproape imposibil, având în vedere tulburările ei maniaco-depresive, destul de dese, de care se plângea tot timpul. Nu avea experiență în domeniu, pornise de la zero, bazându-se exclusiv pe regulile și restricțiile introduse de Fudulu, punând umărul la opera măreață de distrugere a lui Agamemnon, fără să știe despre întâlnirea dintre acesta și defunct. Îl acuzase, inițial, de minciună, apoi o ținuse tot așa, deși omul nu făcea decât să-și scrie și publice textele. Dar ei îi intrase prostia aceasta în cap și nu i-o mai putea scoate nimeni.Cu cât Agamemnon o ignora mai tare, cu atât îl sâcâia mai mult, căutându-i nod în papură chiar și pentru o virgulă.

- Da, îi explica ea la telefon, este o încălcare a Regulamentului , care-mi dă dreptul să vă refuz textul!- Dacă tot îl citiți, obiectă autorul, de ce n-ați pune și-o virgulă? E mai ușor să marcați locul cu două paranteze sau să adăugați cuvintele în cauză la subsol?

- Da, fiindcă noi nu intervenim în text!

- Atunci de ce puneți paranteze? Aceasta nu este tot un fel de intervenție?
- Nu.

- Logica dvs. mă depășește, doamnă Pișcot!

- E problema dvs! i-o reteză ea. Și să nu mai sunați că nu vă mai răspund!

Arcadie Corfu, alis Agamemnon, ezitase mult înainte de a-i face o vizită d-nei Pișcot. Experiența avută cu Fudulu îl lecuise. Cu toate acestea, într-o zi de luni, după o respingere în bloc a unor texte foarte bune, se hotărâse. O recunoscuse după poza din profilul ei. Era genul de femeie acră, greu de abordat, dar trecuse peste această impresie gândindu-se că judeca emoțional.
- Iată-vă în carne și oase! reacționă ea recunoscându-l tot după profil. Dacă vreți să purtăm un dialog, cereți-vă scuze!

Agamemnon rămase în picioare puțin uimit.

- Pentru ce?

- Știți dvs., nu mă puneți în situația de a vă reaminti pentru că n-am chef și nici timp!
În timp ce vorbea și gesticula, fața ei lua o tentă de ruginiu spre maro închis, dându-i un aspect bizar, de insectă.

- Tocmai că nu știu!

- Dar v-am spus de o mie de ori! Scrieți corect și abordați o tematică mai aproape de realitate!

- Asta și fac!

- Îmi pare rău, dar eu văd mai multă imaginație, decât realitate. Chestia aia cu femeia care a născut un ied, iertați-mă, e pură ficțiune!

- Deloc, s-a dat și la televizor! Mie nu mi-ar fi trecut prin cap!

- Dar tipul ăla care s-a trezit șobolan ca în „Metamorfoza” lui Kafka?

- Să știți că am urmărit știrea! Omul a fost internat într-un spital de psihiarie, unde se comportă ca un șobolan. Mănâncă resturi, hoituri, iar uneori atacă și oameni!
- Altă minciună! râse femeia, ținânu-se cu mâinile de marginea mesei. Să știți că mă uit și eu la televizor!

Agamemnon nu-i mai răspunse, asistând stupefiat cum femeia se transforma într-o ploșniță uriașă și începe să-l pipăie cu niște antene lungi, contorsionate, de culoare gălbui.

- Nici nu-ți închipui cât îmi place să sug sângele poeților și scriitorilor mei! Astăzi ți-a venit și ție rândul!
Și înainte de a trece de la vorbe la fapte, Erika Pișcot dădu o tură de-alungul și de-a latul pereților și tavanului, apoi reveni la autor. Acesta se lipise de un perete și o privea cu ochii holbați. Când o văzu că se apropie, mișcându-și antenele și limba ascuțită, o rupse la fugă pe scări. Se opri peste drum la un telefon public și sună la 112.

- Domnule, îi spuse femeia de la celălat capăt al firului după ce-l ascultă răbdătoare, nouă nu ne arde de glume aici! Ceea ce faceți dvs. se numește infracțiune!
- Mai bine trimiteți pe cineva unde v-am spus! Eu vă sun de peste drum de imobil și văd ploșnița privind de pe fereastră!

O mașină de Poliție opri lângă el, semn că fusese localizat.

- Nu-i nicio glumă! confirmă polițistul telefonistei de la 112. Omul este o.k, văd și eu la fereastra de la etajul patru ceva mare, care seamănă cu o ploșniță!