poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
A venit toamna-ncărcată
cu traistele în spinare
nu mă mir că-i cocoşată
de atâtea câte are.
Într-o traistă are culori
prima pe care-o goleşte
o fâşâie de două ori
şi peste tot,…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 28, 2017 la 4:22pm — 2 Comentarii
Nu reuşea să înţeleagă cum fusese posibil! Mintea şi conştinţa ei se luaseră de mână şi şuşoteau, refuzând să creadă cum poate moartea să fie atât de neprevăzută! Nu i-ar fi trecut prin minte nici în cele mai îndepărtate gânduri că cel mai bun prieten al ei, băiatul care-i fusese vecin, coleg de şcoală, frate de suflet, singura persoană care îi fusese mereu aproape…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 25, 2017 la 4:06pm — Nu sunt comentarii
Am visat cu ochii deschişi
c-am murit şi priveam
mormântul pe care scria
numele şi data decesului
cuiva care-a fost contemporan
cu iarba verde şi cu florile
care-l înconjurau
în mijlocul…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 23, 2017 la 5:37pm — Nu sunt comentarii
IUBIREA este Cenuşăreasa, URA este mama vitregă şi Invidia, Hoţia, Tâlhăria, Violenţa şi Crima sunt surorile care o tot pun la dos pe IUBIRE, până când oamenii găsesc Pantoful.
Mihaela Moşneanu
Adăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 22, 2017 la 2:00am — Nu sunt comentarii
Luna a ieşit la plimbare pe cer
fără să caute ceva sau pe cineva de pe-aci
doar se plimbă şi ea ca unica cetăţeană
pe orbita Pământului cu drepturi absolute
nu este interesată de clădiri
de…
Adăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 19, 2017 la 10:43pm — Nu sunt comentarii
Au uitat răufăcătorii să anunţe
că se opreşte Binele
din cauza unor turbulenţe sufleteşti
de care suferă ei tot mai mult
pentru c-au uitat sensul acestui cuvânt.
Dar binevoitorii anunţă
pe ultima…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 16, 2017 la 4:15pm — Nu sunt comentarii
Şi poeţii sunt oameni
simpli sau infatuaţi
nu-s toţi la fel
ca-n vorba cu degetele.
Şi mulţi îţi rămân în suflet
sau nu după ce-i citeşti
că şi gusturile
seamănă cu…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 12, 2017 la 5:00pm — 4 Comentarii
Nu-mi aduc aminte când ai făcut cunoştinţă
cu mine şi nici dacă te-am văzut vreodată
dar ştiu că mi-eşti fructul cu gust universal
din care gust câte un pic când te scriu.
Poate că mă priveşti în toate felurile
în…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 9, 2017 la 11:02pm — 5 Comentarii
Se plimbă săptămâna încontinuu pe străzile
de Înainte Prin faţa noastră şi-apoi După noi
tot face ocol s-ajungă din urmă luna
care la rândul ei grăbeşte pasul pe drumul anilor
ce merg în şir indian pe aleea timpului.…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 6, 2017 la 3:26pm — 2 Comentarii
A-nceput să privească Domnul prin vertebre
aşa cum privim noi prin binocluri
apoi îşi plimbă ochii peste cele două membre
că i-a venit ideea de a observa mai atent
în privinţa oamenilor pentru a încerca
să le înţeleagă mai bine sufletul şi…
ContinuareAdăugat de Mihaela Moşneanu la Septembrie 2, 2017 la 4:22pm — Nu sunt comentarii
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de