INRI

[Mihaela Moşneanu]

Am visat cu ochii deschişi

c-am murit şi priveam

mormântul pe care scria

numele şi data decesului

cuiva care-a fost contemporan

cu iarba verde şi cu florile

care-l înconjurau

în mijlocul veşniciei

pe care-o privea cerul

cu dragul soarelui

sau

cu asprimea vântului şi-al ploilor.

Nu mi-a plăcut ce vedeam

gândul meu a evadat

din realitatea pământeană

şi-a zburat fericit de eliberare

să se joace cu razele de soare

dar până la ele

vântul şi ploile mi-au dat

de furcă

pentru c-au încercat să-mi împiedice

zborul şi fericirea eliberării.

Nu-mi vine să cred!

Nici după ce mori

lupta pentru supravieţuire

nu-ncetează!

Îmi văzusem mormântul

deşi nu am ştiut

să citesc literele şi numerele

de pe piatra funerară

decât INRI.

Când am ajuns la raze

timp de câteva secunde de-ale lor

m-au mângâiat şi m-au îmbrăţişat

în timp ce eu mă zbenguiam

voios printre ele.

La un moment dat

o rază mi-a spus:

Gata cu joaca!

Du-te-napoi de unde-ai venit

încă nu a venit momentul

să mergi mai departe de noi!

Şi-a trebuit să mă-ntorc

în locul unde pe-o piatră funerară

scria numele şi data decesului altcuiva.

Revenisem şi mă-ntrebam

dacă acea persoană reuşise să meargă

mai departe de raze şi dacă

ştia sau nu să-şi citească

numele şi data decesului de-acolo

de unde era acum.

Eu ştiu şi-acum să citesc INRI.

Mihaela Moşneanu