poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
infinitul acesta prăvălit peste noi
cu tot cerul său necuprins și albastru
(o iluzie optică
până la urmă!)
cu toate diminețile astea zgrunțuroase
de octombrie
de…
Ion Cozanciuc fusese polițist în tinerețe. Ca om era un individ respingător, cu apucături primitive, lucru care avea să-l caracterizeze și mai târziu când devenise o legumă din cauza unei boli…
Jurnal Însemne primitive 1 Îmi place Aştept Crăciunulnicicând nu m-am regăsit în oameni
sau cum s-or fi numind vietăţile astea
ridicate în două picioare –
dintotdeauna m-am simţit pasăre,
cu mici întreruperi cât am fost…
mă trezesc într-o gară pustie
stingher
așteptând
să iau către tine
un gând…
Ajuns la patruzeci și unu de ani, cu facultatea terminată și cu un loc de muncă bine plătit la stat, Gabriel Bucur, se gândise că sosise timpul să-și pună și el pirostriile. Ca bărbat arăta foarte…
Jurnal Numai atât! 1 Îmi place CopilărieAi fost cândva în viaţa mea,…
Jurnal Copilărie 1 Îmi place ObstinatulOrice s-ar zice, lumea combină destul de armonios părțile frumoase ale vieții cu cele urâte și invers, punând accentul adesea pe caricatură. Marius Fudulu era un asemenea specimen, născut, se…
Jurnal Obstinatul 1 Îmi place Și dacă e moartă?n-ai mai ieșit de miercuri din casă
privesc abătut spre ușa încremenită
și simt nevoia să fac o cruce
mi-e frică să nu fi luat tot flaconul…
Jurnal Și dacă e moartă? 1 Îmi place Dragostea albatroșilorUn albatros se vede plutind în depărtare,
Cu greu își ia…
Jurnal Dragostea albatroșilor 2 Îi place DiapazonGolul din noi e nesfârșit
toată viața trudim să-l umplem
cu gânduri
trăim în mintea noastră
mai mult decât în afară
risipiți
fiara din noi
își devorează…
Acolo, în Brusturi, unde am văzut lumina zilei, Dumnezeu fusese mai zgârcit cu oamenii, dându-le în loc de pământ mănos și zile însorite, cum văzusem în satul vecin, la numai o zvârlitură de băț…
Jurnal Bunicul și lupii 1 Îmi place Atentatul“ ...Cuvântul “secret“ este inadmisibil într-o societate liberă şi deschisă iar noi ca popor, intrinsec cât si din punct de vedere istoric suntem împotriva…
Jurnal Atentatul 1 Îmi place În dulcele stil clasiccândva nu-mi ajungea somnul, mă certam cu nevasta
acum mi-i de ajuns, chiar în exces,
ea avea insomnii și mă ura din cauza asta,
azi mă urăște…
Jurnal În dulcele stil clasic 1 Îmi place DecembrieDecembrie curge lin pe drumul nostru…
Jurnal Decembrie 1 Îmi place Prezumțiifaptul de a exista
de a fi
( de a crede că ești! )
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o…
Jurnal Prezumții 1 Îmi place AccidentulLa șapte fix sună telefonul. Nu trecuse o oră de când Alberta plecase la serviciu. Intervenise ceva neașteptat, care reclama prezența ei acolo. El rămase în pat să lenevească până la nouă și era…
Jurnal Accidentul 1 Îmi place La masa de piatrăMeritase să te aștept
Secundă după secundă,
Zi după zi,
Noapte după noapte,
Să alerg pe o pista
Mult prea cunoscută
Unde…
viața mea e ca un teren bătucit
ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă
când intri trebuie să sari peste niște linii albe
pe care…
Jurnal Cine să te mai apere? 1 Îmi place Pas de ma fauteCristian Dima se sculase în dimineaţa aceea cu o durere îngrozitoare de cap şi îşi blestemase soarta care-i hărăzise să se trezească în fiecare dimineaţă odată cu cântatul cocoşilor şi să meargă…
Jurnal Pas de ma faute 1 Îmi placeÎncepută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2025 Created by Petru Făgăraş.
Oferit de