Tu, doar tu şi cursul vieţii

[Irina Lucia Mihalca]

Tu, doar tu şi cursul vieţii

Cu un tremur purificator

şi soarele în priviri,

pornim în culisele tale

- tapiserii de gânduri,

arpegii de stări, de emoţii -,

ca o rugă inima-ţi bate alert,

încă nu ai găsit liniştea.

În bătaia vântului

eşti într-o panică continuă

chiar dacă nu calci pe flori

şi nu provoci dureri.

Sub lumina albastră

a reflectoarelor

pătrunzi în apa mării,

dincolo de culorile nou adăugate

ai nevoie de confirmări,

de roua cuvintelor,

de iubire şi calde atingeri.

În tine sunt mai mulţi oameni,

unul sensibil, visător, fragil, luminos,

împăcat cu sine, fericit, da, fericit,

şi unul care aruncă totul în aer,

plin de excese, îndoieli, nelinişti,

şi totuşi, îţi place viaţa

chiar dacă ţi-e frică

de moartea care te-nsoteşte.

- Dă-mi mâna, dragul meu,

cu inima deschisă,

să ne continuăm călătoria,

în eternitatea luminii!

îţi spun, zâmbind, privindu-te.