Tot ceea ce cauţi

[Irina Lucia Mihalca]

Tot ceea ce cauţi

Ploua şi erai îndrăgostit în toamna

care arăta mereu aceeaşi,

toamna în care mereu vă întâlniţi.

Timpul vă visează fericiţi,

păziţi de îngeri şi unicorni,

primind darul iubirii şi-al vieţii

un sentiment de pace totală vă cucerește.

Am văzut cu ochii tăi, am simţit cu inima ta,

ceea ce căutam era, acolo, în mine,

voiam să le-ntâlnesc

şi uite aşa ai apărut - de unde nu ştiu -,

şi pentru că ai în tine

ceva ce nu te lasă să fii liniştită

sau care caută acel liman al liniştii depline.

Alerga năucită prin tine,

prin provocările visurilor tale

trecutul şi viitorul curg circular,

se interpun, intersectându-se,

uneori schimbându-şi sensurile.

Există o lume reală şi inconsistentă,

dar şi una imaginară şi adevărată,

cunoaşterea are falii întinse.

Tot ceea ce cauţi e în tine.

Suntem în acelaşi vis,

mereu mă aduci acolo unde sunt eu,

ai ceva de la mine, când te privesc

mă pierd în tine, în mine însumi

şi nu mai ştiu decât că te vreau,

în tine l-am simţit pe Dumnezeu.

Absenţa ei o resimţi acut, cu trecerea timpului

tot mai puternic o percepi a ta,

în minte-ţi vin fragmente din chipul ei transformat,

te miri când le rememorezi,

uneori avea până la identitate chipul tău,

ţi-ai adus aminte de-o zi superbă,

aţi mâncat la un restaurant

(astăzi închis, ca multe alte locuri

pe unde-aţi trecut),

o rază de lumină i-a traversat faţa,

nu i-ai spus nimic, a zâmbit trist, visător.

Avea faţa ta din lumea feminină,

fragilă şi vulnerabilă ai simţit-o atunci,

se rupea de realitatea imediată,

era Ea din străfunduri, o frumuseţe aparte,

fata pe care ai cunoscut-o cândva,

fata de care eşti iremediabil legat!

Fluxul timpului se împleteşte

cu paşii lăsaţi pe străzi, pe alei,

ţi-a plăcut glasul ei infantil, melodios,

te pierdeai cu privirea-n ochii ei,

erai fericit şi, culmea,

ţi-era dor de ea

şi când îi ţineai mâna-n mâna ta.

- Să nu mai uiţi,

te iubesc, jur pe buzele tale! - i-ai spus.