Suflarea iubirii

[Irina Lucia Mihalca]

Suflarea iubirii

Din inimă liniile tristeţii îţi ţâşnesc,
ştii că nu le poţi îndoi,
departe îşi duce notele reci speranţa pierdută,
În visul tău,
îngerii cântă un cântec bântuit
de umbre nefericite, de-o rafinată durere,
priveşti pendulul din perete cum îşi poartă
implacabil mişcarea
spre stânga şi dreapta, spre lumină şi întuneric,
spre tine şi mine,
spre întrebări şi răspunsuri pe care
va trebui să le cauţi şi regăseşti în călătoria ta.
Să fugi, să te sperii
sau să cânţi frumuseţea în care vei pătrunde,
alegerea îţi aparţine.

Prin umbrele serii rătăceşti, lacrimi sărate ţi se preling,
cu fiecare strat de rugină desprins,
înaintezi prin ploaie şi miresmele cerului,
în geana ochilor, stele licăresc în noapte,
inutil strigi,
valuri asurzitoare sparg solitudinea de ţărmuri,
nu ştii de sunt lacrimile cerului sau ale tale,
prin spaţiile furtunii, continui să mergi,
calci pe nisipul udat de valuri,
în jur, presărate prin spumă,
scoici visătoare-şi aşteaptă perechea perlei închise,
în urmă laşi paşii pierduţi prin ceaţa infinitului.
Secat ţi-e izvorul inimii,
închizi ochii, o mare de şoapte te-mpresoară,
aştepţi o minune, un înger,
suflarea Luminii,
în faţă sunt eu, cea aşteptată,
printre atâtea iluzii, noapte de noapte,
în faţă sunt eu, cea cunoscută-n vise şi realitate,
uşor deschizi ochii, întinzi braţele,
de dincolo de timp, simţi aroma florilor de câmp,
în faţă sunt eu, cea auzită-n suflet, apa ta vie.
Departe e noaptea, departe furtuna şi golul,
departe durerea şi ţipătul ascuţit al pescăruşilor,
un cântec răsare dintre nălucile topite,
e glasul meu. O bucurie caldă te-nvaluie, creşte,
rostogolindu-se pe albastrul cerului
încălzit de primele raze de soare.

În faţă sunt eu, Adevărul din tine,
credinţa, speranţa, iubirea.



http://www.youtube.com/watch?v=YTdZR6AZGmM