Să treci, să simţi şi să accepţi

[Irina Lucia Mihalca]

Să treci, să simţi şi să accepţi

Prin noi totul prinde viaţă!

Am rămas suspendată în taina serii, 
Viaţa este o provocare, dar adevărul 
îl vom ştii vreodată străbătând câmpiile noastre? 
De scoţi nişte tablouri postate atâta timp, 
pe un perete, 
simţi că peretele devine vlăguit, inert. 
- amprenta petei de culoare 
ca o rană a timpului imprimată adânc în noi -

Ne regăsim pe întinderea aceluiaşi câmp,
În nisipul clepsidrei, înţelegem, oare,
clipa înşirată mult prea repede, că primăvara e doar o zi,
că florile nu mai înfloresc, că păsările nu mai cântă,
că oamenii nu mai zâmbesc şi soarele nu mai răsare?

Nu mortea, în sine, e cumplită,
ci tot ce se întâmplă după ea.
Oglinzi acoperite, o moarte-a vieţii,
secundele oprite
şi agonia prin rătăcirea-n labirinturile minţii.

După o zi, după două, după trei,
după o săptămână, după două, după trei,
după o lună, după două, după trei,
Picături ce cad în aşteptare...

Lacrimi de neputinţă, ocean de lacrimi,
ecoul strigătului lăuntric
- "Ţipătul" lui Munch -
reverberat în mii de cioburi-frânturi,
Mintea se zbate,
cauţi o punte spre malul celălalt, continui
să mergi pe malul râului,
cauţi şi cauţi acea punte, chiar dacă ştii că nu o vei găsi.

Negarea şi întoarcerea-n filele trecutului,
reluarea peliculei oprite
la ultima secundă
şi derulată-n golul fundalului alb...

Priviri, atingeri, şoapte, lungi umbre,
o mână întinsă, vis, dorinţă,
parfumul memoriei, conturul formei,
senzaţia prezenţei, un zâmbet şi-o lumină,
balsam de gânduri,
imagini revăzute cadru de cadru,
ca apoi,
o disperare şi convingerea
că nu se va mai întoarce niciodată.

Cele mai crude clipe
când vezi -chiar dacă ştii- că nu mai vine,
Să treci, să simţi
şi să accepţi capătul oricărei călătorii!
 

[Mariana Dumitran]

Superb! Atata profunzime ..totul se simte..si se stinge in suflet,inecat in lacrimi!!   " nu moartea in sine e cumplita/ci tot ce se intampla dupa ea.."    " sa treci,sa simti si sa accepti.."   N-am cuvinte..talentul este o "arma " a sufeltului tau,Irina!  Te felicit din inima!!

[Irina Lucia Mihalca]

De scoţi nişte tablouri postate atâta timp, 
pe un perete, 
simţi că peretele devine vlăguit, inert. 
- amprenta petei de culoare 
ca o rană a timpului adânc imprimată în noi - 

Multumesc, Mariana, pentru patrunderea in adancul poemului si caldele impresii.

Cu mult drag, Irina