Repere

[Aurel Conțu]

m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea

încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie

rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții

și le punea în glastră

fiecare zi cu florile ei minunate de colț

fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă

așteptam pitit în întunericul nopții

prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă

nici măcar de ochii tăi apucători

riscând să te supăr

dar tu ai râs

am fost un egoist incorigibil

m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri

am idolatrizat zeii păgâni

am dezgropat morții

iar morții dezgropați au zâmbit

„aproape că uitasem cum răsare Soarele”

devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi

fără orizont și speranță

al norilor cumulus

care aduceau ploaia

al trecătorilor solitari

rătăciți printre gânduri

.

nu mă gândisem nicio clipă până atunci

că începeam

de fapt

să-mi pierd sufletul

.

ultima mea privire

înghețată în infinitul oglinzii

luase

probabil

demult

chipul schimonosit al păcatului…