Printre nori de cuvinte, ploaia a înflorit tăcerile...

[Irina Lucia Mihalca]

În ziua acelui straniu reflux
dansând foarte aproape de moarte
au plecat zeii.

Capetele lor devin tot mai mici,
două puncte la orizont, o boare de tăcere,
o zbatere abia perceptibilă de apă,
În urma lor marea redevine lină
închizându-se deasupra lor.

 

Retrase apele au oprit vântul 
într-un timp încremenit...
Dezlegând moartea de viaţă,   
în ultima noapte marea  
păstrează sărutul şi morţii 
unui trecut tot mai îndepărtat.

 

Peste mări un albatros rătăcit purtat de valuri...

Cu gust de ceaţă,
o împletire între tristeţe şi soare
prin care respiră ritmuri mareice,
Câinele negru muşcă adânc
încă puţin şi-i devorează inima.

Ploaia a înflorit tăcerile celor două fluvii:
- dor şi cuvânt -
în aer, printre nori de cuvinte,
              zborul pierdut al unui fluture...

Sufletul-copil amestecă în pumni
culori de foc şi sunete de lumină,
La o margine de stea
îşi înalţă iubirea.

Mâine va ajunge la fântâna visată!

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=OaX41-TQq0E

[Vasilica Ilie]

Irina, mi-a placut foarte mult titlul poemului tau, este o metafora frumoasa pe care o gasesc si in aceasta imagine:

 

"Ploaia a înflorit tăcerile celor două fluvii:
- dor şi cuvânt -
în aer, printre nori de cuvinte,
              zborul pierdut al unui fluture"...

 

Venit, citit, placut...Cu drag, Vali

[Irina Lucia Mihalca]

Un poem scris dintr-o rasuflare, multumesc draga Vali. ma bucur daca ti-a placut.

Cu drag, te imbratisez, Irina