Poem final pe frunze de arţar

[Irina Lucia Mihalca]

Poem final pe frunze de arţar

 

<... zâmbetul tău - o frunză memoriei furată ...>

Tremură în cădere frunzele arţarului din faţa ferestrei mele, tremură, plâng şi se duc îngălbenite în tăcerea singulară, în lumea Uitării de unde nimeni nu ştie nimic.
Rând pe rând, pe şoaptele vântului Timp, vor pleca toate. Inconştienţa face să palpite ultimele lor clipe de vrajă, freamată, dansează, plutesc agăţate firav de firul subţire de viaţă, se leagănă aninate de vise irealizabile, ca, mai apoi, să se desprindă în dansul final, iluzoriu.
Totu-i o trecere spre ceva, un sens ascuns vederii noastre opace, doar visul mai ridică uneori voalul Tăcerii, şi, uneori şi, simţurile ne cern clipe din adevărul luminii.

Oare dacă am ştii "tot adevărul" am mai trăi cu adevărat trăirea??
Ne-am plimbat ameţiţi de visul neştiut din noi, de chemarea sufletelor-pereche, de întregul din noi pe cărările toamnei, pe străzile ei, privindu-ne, căutându-ne, simţindu-ne, respirându-ne. Era ţipătul mut al trăirii noastre de dincolo de vălul Uitării, era ecoul ce a străpuns bariera Timpului, era vibratia ce a pulsat secole în aşteptarea revederii, a regăsirii?
Ne-am regăsit şi ne-am pierdut pentru o întâlnire viitoare fără bariere timp-spaţiu??...
Ne pierdem aici ca să ne regăsim dincolo de voalul Tăcerii?
Să fie acesta preţul răscumpărării clipelor noastre viitoare de eternitate iar toate astea însoţite de durerea dorului, de vidul interior, de golul pustiu?? Va compensa acum ceva până şi pentru atunci??
Şi dacă ne vom pierde definitiv în universuri paralele chiar dacă transparente, impenetrabile, indiferente la chemarea noastră, a sufletelor-gemene??
Să fie asta pedeapsă supremă? Să fie cineva atât de indiferent, de crud la sunetul iubirii sau tăcerea nu ne aude, nu aude, ea doar priveşte pasivă totul, indiferentă la ruga muritorilor?? ...
Putem doar s-o lăsăm pe Sophia să nască noi emanatii prin visul ei etern.

Misterul învăluie visele tale, o lume singulară unde puţini au acces.
E posibil să fie o graniţă atemporal-spaţială, e posibil să simţim intuitiv aceasta, dar încă să ne fie blocat accesul la amintiri, accesul vederii celeilalte realităţi... o altă lume care nu se întrepătrunde cu asta, o altă realitate şi puţine graniţe sau porţi dintr-una în alta...
- Totul e emertic pt a nu perturba, a nu distruge nimic mi-a şoptit un djin, un spirit al pământului ce mi-a aparut din senin la chemarea gândului meu trecând dintr-o formă vagă în altă, pe măsură ce i se schimba dispoziţia într-un pastel de nuanţe.
Ştii şi tu că am fost sau poate încă suntem acolo sau dincolo vederii voastre, dincolo de vis.
.......................................................................................................................................
Poate nu degeaba paşii ne-au purtat la prima noastră plimbare, după o serie de străzi, spre acea băncuţă, spre acel loc...
Un indiciu ce trebuia să ne atragă atenţia, să ne spună ceva... doar acolo ai reuşit să fii tu însuşi, pe acea băncuţă ai reuşit să-ţi deschizi inima, sufletul, să redevii tu, să simţim împreună, fără cuvinte, intuitiv, totul... încă nu avem acces, vălul este încă opac privirilor noastre.
Astfel ai aflat şi tu continuitatea trecerii, a faptului că nimic nu e ilogic sau întâmplător... ai recunoscut-o pe Selma sau Ateh sau sufletul tuturor eu-rilor ei.

Oare care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt, din iubirea faţă de aproapele?
O fi asta o noua dezordine a … sau o tentaţie inocenţă în lunile amare ale vieţii?
Ai să-mi spui mâna destinului sau imposibila uitare, că inima e un vânător singuratic într-o euforie perpetuă a hoţilor de frumuseţe!

Cad şi se scutură frunzele străpunse de lacrimi de ploaie.
Oare ultimul lor strigăt e auzit de copacul Timp?...e Toamna lor din urmă?

... Acesta e adevăratul Sfârşit!

 

[Petru Făgăraş]

Am sufletul rai incoltit...am poemul tau re-gasit pe carari de frunze de artar...Este superb!Comentariile pe care le-ai primit in reteaua literara,nu mi-au lasat loc de alte comentarii.Tac si aud lumina,gust culorile din frunzele de artar si...tac...sufletele pereche se cauta...acum si-n alta viata...la infinit.Unele se re-gasesc acum...altele nici in Infinit..dar se cauta...Ne hranim cu poezie si ma bucur ca esti aici langa noi,in familia Cenaclului!FELICITARI SI MULTUMESC!
POETA
Poeta mea
mai frumoasă ca Valea Frumoasei ,
deschide încuietoarea mirosului din flori,
să pot veni în urma ta
şi să mă închin poemului ce doare ,
cum doare rugina din frunza padurii !...
Te-aş lua din oglinda frânturilor de gând
Şi-ncet te-aş aşeza în palmă,
să-mi ghiceşti
drumul pe care voi urca la tine!...
Dar tu te-ai risipit în anotimpuri,
în gândul meu de la apus
şi te aştept la singura ieşire
în CUVÂNT !...

[Irina Lucia Mihalca]

Draga Petre m-ai coplesit prin emotia gandurilor si semnelor tale, prin dedicatia lirica compusa..in care mi-am regasit "franturile de ganduri...risipite in anotimpuri".
Cu multumiri si pretuire, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Iti multumesc Corina pentru vizita si ecoul gandurilor tale.
Cu drag, Irina