Picioarele

[Mihaela Moşneanu]

Cunoscutul oamenilor se plimbă ca o gazelă
cu picioarele zvelte în fața necunoscutului priponit
în gura larg deschisă a unei dezabilități
cu un picior atârnat sau cu amândouă în cuierul unui
stop condiționat de-un destin resemnat undeva
dintr-o aruncare a două zaruri la-ntâmplare
prin viețile premergătoare cu semne de-ntrebare.

De multe ori plimbarea se transpune
în alergare sau în poziţii graţioase cunoscute
fiind imagini absolut normale care se reflectă
în vizualul uman în timp ce stopul despre care
spuneam adineaori îşi trage opreliştile
prin lama unei coase ce taie-n sufletul altora
fiindcă nu se pot plimba nici alerga sau să stea-n
orice poziţie oricât şi-ar dori din hăul nădufului.

Lupta picioarelor dintre cunoscutul şi necunoscutul
paşilor se duelează-n tăcerea surdă din spatele
zgomotelor de-afară dinăuntru sau de oriunde
în lumea noastră a lor nu contează decât că
amândouă pot fi ştiute sau neştiute
deşi pe unde te uiţi le poţi vedea mereu
dar fără să le conştientizezi realitatea.

Mihaela Moșneanu