pe pantele deşartelor căutări

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

 

cenuşă de zboruri căzute

 

plouă peste mine

cu stropi mari de vise inocente

cineva le absoarbe

precum o secetă  stropii de apă

îl muşc  de sărut

dar nu-i spun de ce

iar el se preface că nu-l doare

 

în noapte

îmi trag eşarfa albastră peste mâna dreaptă

cu secunde cu tot

şi trec în inefabila  returnare de gesturi

e acolo un ocean de foc

care stă să treacă peste gândurile noastre

 

el îmi sărută dimineţile

prin unde neclare  de şoapte

şi eu mă prefac că nu-l aud

iar apoi se reîntoarce în fuga siderată de timp

atât cât să-şi accepte transformarea eşuată

 

suntem frânţi

trec paşii somnului prin viaţă

dar vreau să cred că nu îmbătrânim

ne mai  alergăm o toamnă pe o dâră de vis

poate din pricina acelor dimnineţi şoptite

şi-atât de înguste ȋncȃt nu am putea intra în ele

nici dac-am fi de-o şcheoapă

 

pe pantele deşartelor căutări

aş înceta să mai trec

dar fericirea aspiră la cele mai neplăcute şi umile glorii

ce trec prin mine ca o sageată de plumb

cutele tălpilor nu întârzie s-apară

şi mă trag în josul frunţii

el se face că mă prinde

iar eu îl privesc cu dispreţ

 

între noi

singurătatea rânjind ca o nălucă

face diferenţa

ascultându-i  limbajul cardinal

ecoul  îmi penetrează  gândul