Pasăre de Foc este iubirea

[Irina Lucia Mihalca]

 

Pasăre de Foc este iubirea

 

Pasăre de Foc este iubirea stăvilită, cea cu aripile aurii
ca o mie de luminiţe, cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii decât primăverii din ea!

 

Eşti steaua care-şi află cerul! Sub lună domol coborâm împreună,

Când apele curgătoare stau - o clipă doar - ne întâlnim cu noi!

Alergăm în viteză, ţi-e dragă clipa,

repede, departe te poartă, cu picături de cer plouă în noapte.

Simţi o rupere, o sfâşiere! În pădurea dorului,

murmurul frunzelor îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată.

 

O! Amintire din urmă, un punct e viaţa,

neînsemnate vieţi punctiforme! O! Spaţiu necuprins!

 

Îmbrăţişăm cuvintele, cuvinte nerostite, cuvinte ce

ne străpung tăceri. Întâlniri aievea, veniri nepetrecute, plecări,

şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut. Cuvinte călătoare

închise în gânduri intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut...

 

Atragem cuvinte care vor sparge barierele timpului, care vor rămâne

în ţesătura inimii topite într-o adâncă tăcere. Ameţitoare tăcere!

Prin semnele cuvintelor strecurate în noi ne regăsim un anotimp,

o veşnicie... Prin sarea mării doar sunetul propagă ecoul,

Îndelung porţi imagini gravate în tine fără să ştii ce să faci cu ele,

Trebuie să străbaţi imensitatea cerului interior.

 

- Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei,

Multe doruri, multe cărări o să vezi, dacă le cauţi le vei călători!

Călătoriile inimii, călătoriile sufletului - imagine în altă oglindă,

oglindire după oglindire, la infinit... Un vis dintr-un alt vis

în care visăm că visăm! Spărgând oglinda doar moartea îl va trezi pe visător!

 

În căutarea unui sens care ni se relevă odată cu destinul trecem prin viaţă,

Pentru a-l descifra ne cufundăm în fântâna de aur a prezentului. Un dans să fii!

 

- Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea dinaintea înfloririi,

În zori îţi vei primi medalia - roua de pe flori!

O, floare de nu-mă-uita, icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc!

Nicăieri nu ajungem, nesfarşită e viaţa, sosirea e doar o moarte,

Fără pauze, viaţă după viaţă, la infinit se mişcă roata Timpului...

Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre! Multe s-au scris,

multe îşi aşteaptă descifrarea pe drumurile pierdute pe axa Timpului!

 

Niciodată n-ai să mă pierzi, niciodată n-am să te pierd,

trăim unul în altul prin tot ce am simţit împreună - un întreg univers -

 

 http://www.youtube.com/watch?v=E2EHj_9hqqw&feature=related