O picătură din tine mi-ai adus

[Irina Lucia Mihalca]

O picătură din tine mi-ai adus

                       aşhi di bunu, nu ari mardzânji
                               - nâ chicutâ di banâ - iu duchimu, iu'i vrerea!

În neant dispar toate, importantă a fost trăirea,
fiorii iubirii şi fluxul care-a curs
în spirale succesive,
chiar dacă-ai închis tot trecutul,
chiar dacă-ai împrăştiat toate petalele fundaţiei,
În Utopia Nimicului ne risipim
amintirile, visele, trăirile, - acel ţinut
din lumea Uitării, pierdut în negurile timpului -

Ştiu că-ţi ascunzi suferinţa,
Ştiu că singurătatea şi lipsa
bunăstării sufleteşti te-au adus aici,
Ştiu că nu poţi construi abundenţa din hârtie,
care la o primă adiere de vânt se va dărâma,
dar, hai, vino lângă mine să împărţim greutăţile,
Vom pleca departe, tot mai departe...

De îndepărtezi furtunile, domolindu-le,
spre-a regăsi fundaţia petalelor,
mă simţi în inima ta.
Simţi bucuria acestei clipe,
un zâmbet poţi să-mi înfloreşti, acum?
Timpul şi spaţiul ne separa,
dar energetic nu te poţi îngrădi.
Prin inima, o poarta-am deschis!

La o rotaţie perfectă a pământului
se întâmplă asta,
- o clipă dăruită cuiva -
Am avut trăiri prea intense, unica mea iubire!
Mai ai, încă, culoarea sângelui viu
din fructele purpurii ale iubirii
şi memoria culorii lor!
Aromate, parfumate fructe! Culoarea lor
a curs vulcanic în noi, topită
din trecutul în viitorul esenţei noastre.

Efemeri ca şi timpul
în propria noastră călătorie suntem.
O picătură din tine,
în pânza mea freatică, mi-ai adus.
Sufletul stă în corp,
face şi el parte din circuitul universal!

Unde-ai plecat cu paleta culorilor? Lacrima ta
picură fierbinte în inima mea.
Cu noi, în veşnicie, ne vom purta iubirea!
Putem părăsi această lume spunând
că am atins
cunoaşterea sublimă a sufletului,
cel fără de carte de identitate!