poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
O pace de puţini înţeleasă
Departe, în Oraşul Grădinilor, te-am luat de mână,
cu viteza luminii mă simţi, m-aşez lângă tine,
cu gândul te-arunc înainte şi te-aduc înapoi,
te surprind, zâmbind, în spate,
oriunde-ai fi te simt,
parcă e-ntr-o poveste, undeva deasupra plutim,
în stropi de ploaie descompunem realitatea,
spre neuitare, în palmele calde strâng irealul,
încă nu te-acomodezi, suntem mai mult decât trupul,
ştii de ce m-ai întâlnit, în dansul inimilor
amintiri meandre înoată înapoi,
te-ai regăsit acasă, acolo, în inima ta,
în urmă rămân întrebările cine în visul căruia intră.
Ai ceva aparte, o siguranţă nemărginită,
scânteia divină aşezată-n ochi,
o pace de puţini înţeleasă, pacea care din doi
a făcut unul şi-a surpat zidul din mijloc.
Un zbor ne-adie pe buze miresme stranii
de flori sălbatice, amprenta pastelată din alte vieţi.
Prin trecerea dintre lumi, în viteză,
traversez realităţile, citesc timpul
pe coordonatele dinspre viitor spre prezent,
ai ritmul şi curgerea cuvintelor mele,
îndrăgostiţii mor ultimii.
Cu tine numai aşa pot să fiu,
te doresc ca pe aerul pe care-l respir,
viaţa din tine-mi transmite
mângâiere şi-alinare, un tremur aparte,
un ropot de simţuri, o revărsare de senzaţii,
un fluid ce se plimbă agale prin tot corpul.
Mă gândesc la cartea vieţii tale,
m-am cuibărit la tine-n inimă, e ceva asumat.
Încântătoare eşti în sariul
cu flori presate şi frunze sângerii!
Oare cât de tare poate răni frumuseţea?
În aburii dimineţii mă topesc,
te urmăresc cu privirea, te simt aici, încă,
copleşitoare prezenţă, apăsată duioşie.
Reţine gândul, pecete sunt pe inima ta,
într-o zi o să te văd faţă-n faţă şi voi trăi veşnic,
ţine-mă strâns, simte-mi bătăile inimii,
sărută-mă pe pleoape, minunatul meu dar divin!
Ochii mei sunt şi munte, şi inimă,
dorinţa e-un cer deschis în liniştea lacrimilor
din ochii tăi, în adâncul viselor,
în atingerea buzelor, în căldura mâinilor.
Privesc în ochii inimii tale, mă văd limpede,
e ceva liniştitor, acolo eram mereu
chiar dacă n-am înţeles,
căutăm altceva, acum ştiu, erau fricile mele,
m-ai învăţat să-mi ţin echilibrul,
locul tău e-n adâncul meu,
cu tine stau când rămân doar cu mine.
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"