Între noi - chemare, dorinţă, iubire!

[Irina Lucia Mihalca]

Între noi - chemare, dorinţă, iubire!
                       

                           "Ambârţzâteadzâ laonlu şhi v'as eshţzâ ambârţzâtatu,
                             T'as ai cadialihea ţziva, lipseaşhti s'nu ai ici ţziva."
                                               - di'tu mintea budistâ -

                          “ Îmbrăţişează universul şi vei fi îmbrăţişată,
                            Pentru a avea cu adevărat ceva, trebuie să nu ai deloc”
                                               - învăţătură budistă -

Avem nevoie
de clipe să ne descătuşăm ~ o picătură de viaţă,
Un lanţ al vieţii, fiecare picătură contează!

Orice cuvânt ajuns la noi
face înconjurul lumii
şi se opreşte
cu un mesaj exact acolo unde trebuie.
Nu toţi citim mesajul, nu puţini sunt cei
ce vor spune:
"n-am înţeles nimic de la viaţa asta!"
Posibil să fi fost un mesaj,
posibil încă să mai fie vreme să îl desfacă.

M-ai chemat, m-ai adus în unda noastră,
deschizându-mi,
rând pe rând, petalele.
De când simţi că eşti, aici, în adâncurile mele?
De foarte demult! Dacă mi-ai cucerit
teritoriul viselor
înseamnă că este veche memoria clipei,
căci visul e starea de amintire
a unor clipe din memoria sufletului.

Poate că, în vis eram acolo mereu şi,
în lumina viorie a dimineţii,
doar, ţi s-a revelat trăirea.
În vis suntem noi!
Gestiunea mea e clară
- zero stoc -
pe programul meu transparent
aşa arată - zero - nicio grijă!

Oare când ai ceva, ai şi griji? Oare
şi iubirea este o grijă?
Ce ne este dat în înventar trebuie păstrat
în "condiţii optime”,
mai ales iubirea este o gestiune
cu un produs extrem de perisabil ce
implică o atenţie deosebită.

O adâncă simţire, trăire!
Aşa ne trăim viaţa - simţind-o,
aşa au apărut şi zeii
- din intensitatea iubirii şi metamorfoza luminii!
O gestiune nu are simţiri…do, re, mi, fa, sol...
tot ce creşte va descreşte!

Te iubesc,
lumina vieţii mele ceţoase,
ştiu, vrei stele aprinse şi în plină zi!

Vreau să te împlinesc,
adânc,
să-ţi tai respiraţia de plăcere,
               - “ochii tăi ca două stele
              sunt dorinţele mele” -
să plângi pentru că
nu-ţi poţi controla emoţia,
să simţi magnetul dintre noi,
să accepţi ciocnirea faliilor,
să te bucuri de cutremur,
să simţi intens momentul divin,
să râzi,
să ne scuturăm ca valul de emoţii,
să revenim în noi calmi, aşezaţi!
Asemeni fântânii
care ne ascultă tainele adâncului
trimiţând înapoi, potolit, ecoul ce se risipeşte...

Inima mea pe tine te cheamă,
îi asculţi cântecul?
Un dulce preludiu
la simţirea din adânc este cântecul inimii tale
şi asta nu vine oricând,
dar când vine, vine şi te surprinde.
Un vis prelungit la infinit!

O energie dulce,
o mângâiere nesfârşită,
o adiere de vânt, o simţire subtilă,
o cutie pe care n-o poţi deschide oricând,
acel ceva pe care nu-l poţi cuprinde în cuvinte ~ iubirea!