Maratonul

[Mihaela Moşneanu]

O clipă a dimineţii adie peste mii de pleoape închise
apoi îşi aşterne mângâierea pe feţele liniştite
încordându-şi cât poate de tare scurtimea
până o aduce în formă de elasticitate în jurul
trupului care se lasă alintat de mişcări involuntare.

Pleoapele se desprind de ochi şi se-ntâlnesc
brusc cu tavanul pereţii şi cu toate
corpurile statice de prin dormitorul
luminat de razele soarelui
care mângâie geamul împingând-o pe viaţă
spre somnoroşii prinşi de promisiuni făcute
c-o zi înainte sau de responsabilităţi
inevitabile şi impuse de situaţii anterioare.

Trupurile se prind de viaţă-n grabă prin
ridicarea din pat şi următoarele mişcări sunt
la toaleta unde nevoile fiziologice şi igiena
sunt obligatorii pentru bunul decurs al clipelor ce
se succed în avalanşă trăgând uşor de perdeaua
viitorului oferindu-i aer curat prezentului
pentru a se-nveli în amalgamul trăirilor fiecăruia.

Fiecare trăire îşi ia aerul sau mugegaiul necesar
după ce obrajii şi ochii sunt spălaţi
prosopul şterge stropii de apă cafeaua aşteaptă
să fie gata ori e deja pregătită de cineva aburii
cafelei gâdilă cu plăcere papilele gustative
înainte de-a fi băută ziua e pe drum şi nu aşteaptă
după cheful fiecăruia de a-şi savura micul dejun şi omul
purcede la întrecere cu clipele dar parcă tot
cu un pas în urmă că timpul e mereu câştigătorul
maratonului celor douăzecişipatru de ore.

Mihaela Moşneanu