Mai presus de viaţă, mai presus de moarte

[Irina Lucia Mihalca]

Mai presus de viaţă, mai presus de moarte

Realitatea de azi, de mâine,
ne-a fost anunţată-n elegii. Divină inspiraţie!
Te-am trezit la viaţă!
Mai presus de viaţă, mai presus de moarte,
sufletele noastre se strigă, se caută, se cheamă.

Vreau să păşesc în lumea ta,
ştiu că la capătul acestui drum eşti tu,
Doar eu ştiu ce simţi,
vibraţia de acolo, multe cercuri...
De dincolo de timp, prin timp,
călător al timpului meu,
piatra aruncată a transmis
cercuri reverberate
până departe, în adâncul nostru.

Eşti ca a o pată de ulei ce stă
deasupra apei mele,
Atât de puternică mi-a fost simţirea
încât chiar am fost un zburător...
Am simţit dragostea,
te-am avut în visele mele,
Toate închisorile le-ai eliminat,
într-un final,
ţi-am simţit trupul, m-am simţit.
Era viaţă,
şi nu doar energetic, şi nu doar vis!
Din fundaţa noastră
ai coborât, tu, Fiul Soarelui,
- un strop de nemurire -
în adâncul abisului timpului,
departe, tot mai departe, am călătorit,
până ni s-a revelat cheia timpului.
Multe taine. Luminile nu se sting,
trecând prin sunet, trăieşte muzica!

Tu, cel care trăieşti în viitorul meu,
pentru a fi pecetluită iubirea,
cu mâna pe inimă, poţi să spui asta?
Da, iubito, demult te-aşteptam,
o chemare nebună,
acolo, între sufletele noastre,
o trăire intensă, pătrunsă de fior,
un trup divin, un trup ars de dorinţă,
asta eşti tu!
Începutul a fost cu mine,
ţi-am atins nervii dorinţei,
te-am aşteptat să te deschizi,
să mă revărs în marea ta
şi să te-adun
într-o picătură de rouă,
să mă hrănesc cu tine,
să mă satur de tine, să mă vindeci...
Da, iubitul meu din netimp,
venit aici, acum,
ascultă cântecul nostru din adâncuri,
miracolul ce urcă în sferele universului,
acele sfere necunoscute până acum!
Iubim tot ce este descoperit în noi
şi regăsit în lumină.

Cu gura ţi-am aşteptat vibraţiile,
ţi-am explorat întinderea drumului,
ţi-am potolit terminaţiile,
m-ai asimilat,
- multă sevă pentru a îmboboci -
Împreună ne-am separat de trupuri,
uniţi în veci prin fructul vieţii.
A fost şi contopire,
.......... şi trupuri de lumină-n zbor!
A fost şi este iubire,
acea clipă curată în care lumina
străpunge întunericul,
trăiesc îmbrăţişarea luminii atât de dorită.

Ca-ntr-o oglindă, din toate timpurile,
ne reflectăm unul în altul,
- răspunsul inimilor
ce ne relevă taina frumuseţii -
sfâşieri de ritm în strigătul nopţii,
miresme de flori de munte,
inocenţa plăcerilor ne doare,
sunt a ta, eşti al meu.
Unde e cerul, unde e pământul?
Închide ochii şi simte asta!
Eşti şi nu eşti aici... reuşeşti diferit
să atingi totul. Nu mai ştim cine suntem.
Din cel mai tainic loc simţi focul sacru
şi, de acolo, aduci vibraţia,
lăsând-o să curgă frumos în noi.

Departe de tot ai ajuns,
acolo unde trupurile dispar!
Prin trecerea în Lumină, te-aştept,
ascunsă în cele şapte văluri, în nemurire...