În valea plângerii... de Georgeta NEDELCU

[Georgeta NEDELCU]

Urcă la înălţime ca să îţi dai seama cât de

adâncă îţi este valea

(Viorel -Muha)

 

 

 

Am plâns atâta, Doamne şi, m-a bătut vânt

Şi-am fost doborâtă cândva, la pământ;

Trupul mi-era sleit, simţeam că mă sfârşesc;

În Valea Plângerii speram să Te găsesc!

 

Aveam ochii plânşi, credeam că am să mor

Şi... multe nopţi, pierdut-am în pridvor.

Căci, îl plângeam pe el şi al meu trecut...

Sunt doisprezece ani, de când eu, l-am pierdut!

 

Suspin de-atunci într-una şi ochii îmi sunt uzi

Te chem să mă ajuţi, ştiu bine că mă auzi.

Zilnic mă rog la Tine, să ierţi al meu păcat.

Îmi port şi azi povara – crucea ce mi-ai dat!

 

Mă uit în sus, spre cer şi mă cuprind fiori,

Căci te zăresc adesea, Iisuse, printre nori;

Îmi este frig, Iisuse, chiar de nu stau în frig,

Sufletul mi-ncălzeşte, când numele îţi strig!

 

Vino şi oblojeşte-mi azi, rănile, că sunt

Copilul Tău statornic, făcut din lutul Sfânt.

La pieptul Tău, Iisuse, te rog, mă încălzeşte;

Sunt oaia rătăcită, ce sincer te iubeşte!

 

 

Da, sunt o biată oaie, ce-n faţa Ta mă-nchin,

Aceasta îmi e crucea, ce-o port cu-al meu destin!

Mereu mi-ai întins mâna şi ajutor mi-ai dat,

Mi-ai ocrotit copiii, de grijă le-ai purtat!

 

O, Doamne, îţi mulţumesc! Dar, am să te mai te rog,

Să ai grijă de mine, să am mai mult noroc!

Aşa cum porţi de grijă la toţi copiii mei,

Coboară al tău har şi peste nepoţei.

Amin!

 

Craiova februarie 2008