Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra...

[Irina Lucia Mihalca]

Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra... 

Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra 
candela aprinsă în mine, 
lumina sădită, 
timpul trăit împreună, 
glasul şi zâmbetul 
pururea tânăr, 
bucuria rodita în inimă 
şi-acea stare, 
de nedescris în cuvinte, 
văzându-te, ştiindu-te aproape. 

Nu voi uita,Tată, niciodată nu voi uita 
seva ce-şi continuă cursul, 
aripa de încredere, ocrotirea în tinsă 
şi forţa, acea forţă simţită, 
încă, de mică 
până-n ultima noastră clipă. 

Şi voi păstra, Tată, mereu voi păstra 
iubirea transmisă în mine, 
vorba duioasă, seninul privirii, 
surâsul cald, pacea, lumina, 
visul 
şi cântul, 
chiar dacă lacrima, dorul 
şi cărări de lumi nevăzute 
ne despart, de ceva timp, drumul. 

Pentru toate astea 
şi pentru tot ce-ai făcut, 
de aici şi de-acolo, 
îţi mulţumesc dragul, iubitul meu tată. 

11 iunie 2014