Floarea de colţ a măceşului iubirii

[Irina Lucia Mihalca]

Floarea de colţ a măceşului iubirii

Poştaşul nu bate pasul de două ori pe loc,
Chiar şi la capătul lumii,
la dorinţa sufletului,
reuşeşte să ajungă pe aripile calului.

La auzul şoaptei,
purtată-n zbor de-un puf de păpădie,
un destin mitic îl leagă
pe stăpân de mârţoaga lui,
gloaba răpciugoasă
preschimbată într-un cal năzdrăvan.

O, înţeleaptă, fiică a lui Agamemnon!

Sângele tău trecut prin amurgul zeilor,
scris în nopţile arabe, prin cronici în piatră,
în florile-ngheţate din martie
şi-a unui aprilie spulberat dintr-un palat de vise,
te-au desemnat
succesorul vechiului cod, kanunul,
mesagerul tunetelor ploii,
- o piramidă prăbuşită de iluziile răzleţe-ale gândurilor -

Un vis într-un vis-evantai! Simbolic vis!
Sub pelerina de stele,
din şoapta verde a vântului lăuntric
ce-adie
în peisajul pictat în ceai,
prin cheile lunii şi-ale soarelui
trecute
prin teatrul de hârtie,
îţi vei aminti, cândva, ultima iubire
- o tânără călătoare pe-o hartă a viselor -

În ierbarul amintirilor am să-ţi prind
- esenţa nemuritoare -
floarea de colţ a măceşului iubirii...

O poezie de dragoste eşti,
cu iubirea-mi curgi în toate celulele,
Ai rămas în mine,
tulburat, pe veci, am rămas,
Te iubesc şi dacă
nu te-ating cu dragostea mea, voi muri!
Ce cauţi tu în alt timp decât mine,
tu, iubita mea, tu ce-o să faci?
Răspunsul este în tine, dragul meu,
În viaţă,
puţini oameni iubim profund,
mai presus de viaţă, mai presus de moarte.

Ai grijă de tine,
de dorul cel bun şi cel rău,
Să nu le-ncurci, neatent cum eşti!

La ce iubeşti nu renunţa,
Se va-mplini
de vei visa, tot timpul, la ceea ce-ţi doreşti.
Inima ta ştie asta,
în tine-i răspunsul, deschide ochii, găseşte-l!
O himeră-i viitorul, calatoria, nu destinaţia,
este cea care ne face fericiţi,
căci tot ce eşti, aici, acum, e doar “acest moment”!