poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
Floarea de colţ a măceşului iubirii
Poştaşul nu bate pasul de două ori pe loc,
Chiar şi la capătul lumii,
la dorinţa sufletului,
reuşeşte să ajungă pe aripile calului.
La auzul şoaptei,
purtată-n zbor de-un puf de păpădie,
un destin mitic îl leagă
pe stăpân de mârţoaga lui,
gloaba răpciugoasă
preschimbată într-un cal năzdrăvan.
O, înţeleaptă, fiică a lui Agamemnon!
Sângele tău trecut prin amurgul zeilor,
scris în nopţile arabe, prin cronici în piatră,
în florile-ngheţate din martie
şi-a unui aprilie spulberat dintr-un palat de vise,
te-au desemnat
succesorul vechiului cod, kanunul,
mesagerul tunetelor ploii,
- o piramidă prăbuşită de iluziile răzleţe-ale gândurilor -
Un vis într-un vis-evantai! Simbolic vis!
Sub pelerina de stele,
din şoapta verde a vântului lăuntric
ce-adie
în peisajul pictat în ceai,
prin cheile lunii şi-ale soarelui
trecute
prin teatrul de hârtie,
îţi vei aminti, cândva, ultima iubire
- o tânără călătoare pe-o hartă a viselor -
În ierbarul amintirilor am să-ţi prind
- esenţa nemuritoare -
floarea de colţ a măceşului iubirii...
O poezie de dragoste eşti,
cu iubirea-mi curgi în toate celulele,
Ai rămas în mine,
tulburat, pe veci, am rămas,
Te iubesc şi dacă
nu te-ating cu dragostea mea, voi muri!
Ce cauţi tu în alt timp decât mine,
tu, iubita mea, tu ce-o să faci?
Răspunsul este în tine, dragul meu,
În viaţă,
puţini oameni iubim profund,
mai presus de viaţă, mai presus de moarte.
Ai grijă de tine,
de dorul cel bun şi cel rău,
Să nu le-ncurci, neatent cum eşti!
La ce iubeşti nu renunţa,
Se va-mplini
de vei visa, tot timpul, la ceea ce-ţi doreşti.
Inima ta ştie asta,
în tine-i răspunsul, deschide ochii, găseşte-l!
O himeră-i viitorul, calatoria, nu destinaţia,
este cea care ne face fericiţi,
căci tot ce eşti, aici, acum, e doar “acest moment”!
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"