Fata cu privirea de perlă

[Irina Lucia Mihalca]

Fata cu privirea de perlă

Când pe pământ
luna-şi revarsă argintia lumină,
scoicile părăsesc adâncul mării
lăsându-se mângâiate de unduirea apei,
lăsându-se sărutate de razele lunii,
ca din sărutul magic să se nască perlele.
...........................................................

De cum a pătruns în fântâna ochilor lui,
o poartă s-a deschis în cercurile unui timp,
în misterul ce-aşteaptă să fie trăit,
ca o ramă de tablou în care curge-o poveste.
Prin lumina filtrată de umbre,
acea lumină ce umple şi-nsufleţeşte totul,
ceva s-a rupt din ea,
acea parte prin care l-a recunoscut,
acea parte prin care a recunoscut-o.

Acelaşi vis repetat, aceeaşi realitate, când,
în acelaşi timp, regăseşti
stăpâna şi sclava în faţa iubirii care
prin gardul din spatele ochilor se uită,
plângând sfâşietor - devastatoare imagine -...
Respiri prin ea un spaţiu rarefiat care parcă pictează,
Sufletul nu e în noi, în întregime,
în noi sunt doar ramuri din el.

Strigătul ei te trezeşte, mereu revine,
- durerea iubirii ce-aşteaptă
erupţia vulcanului din focul împrăştiat prin trup,
un trup amorţit de durere,
vibraţie, flacără, neputinţă şi-acel strigăt din strigăt -
concomitent cu arzătoarea simţire, apoi dispare.
Adânc ţi s-a imprimat acel flux şi reflux!

- Să fie totul-o nebunie? De ce aşa,
de ce sugrumându-şi plăcerea?
Se-aşează în genunchi şi se roagă: ”Ajută-mă!”,
Simte în extazul clipei, atât de intens,
durerea lipsei lui în acea falie a timpului?
O puternică vibraţie, o osmoză,
spectacol de lumină, o masă de sentimente
ce duc la împletirea de tine şi mine!

Dincolo de conştiinţă, o perfecţiune - flacăra iubirii!
Acolo ne risipim şi ne-adunăm înainte de venirea zorilor?
Era un timp uitat mai aproape de alţi timpi? -
Să cauţi cheia în labirintul adâncimilor voastre,
rămâi misterul scrierilor ei!

Fiecare-şi are propriul cod, diferenţa o dă cunoaşterea,
Din simţiri neatinse la vremea lor,
într-o cădere de spirală se nasc adâncimile.
Să reţii intensitatea durerii!
Prin noi găsim răspunsuri oglindindu-ne în profunzime,
prin fiecare înţelegem atât cât putem şi-atât cât ne e dat.

Te priveşti în ea, în tine căuţi răspunsuri,
prin ea ţi se relevă şi manifestă lumina, căci altfel
cum ai putea s-o simţi? O dorinţă de cunoaştere, tăcere şi lumină!
O respiraţie caldă să simţi intens, acolo!
Cu buzele fierbinţi electrizez totul... nemaifiind loc,
niciunde şi nimic nu ar ajunge.
Frumos te hrăneşti cu energia mea
ce va fi captată în unde de zvâcniri
spre revărsarea
care e mâna întinsă lui Dumnezeu
pentru a-ţi aşeza un suflet în clipa magică!

Putem înţelege iubirea
muşcând doar din fructul cunoaşterii?
Lotusul iubirii prin fiecare petală deschisă a simţurilor!
Cheia timpului ar trebui să fie etanşă.
- Apleacă-te cu atenţie, le vei descifra!
.............................................................

În tăcerea şi misterul pădurilor din noapte
îţi doarme sufletul,
Ştii că nu toate feliile sunt dulci,
cu noduri ţi se leagă amintirea de ea!

[Mariana Dumitran]

Redai cu atata mister..minunata "Flacara a iubirii"..."Putem intelege iubirea /muscand doar din fructul cunoasterii?" 

Gustul si aroma iubirii ne imbratiseaza cu candoare in fiecare vers asternut cu atata gingasie...

Minunat,Lucia...te felicit!!!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Mariana, pentru lectura si impresii.

Cu pretuire, Irina Lucia

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Lucretia, pentru lectura si alesele impresii.

Cu respect, Irina Lucia