ELEGIA XV pe firul gândului călător

[Irina Lucia Mihalca]

ELEGIA XV pe firul gândului călător

Simţi, spune-mi, tu simţi
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
muguri ce pulsează seva vieţii
prin picăturile ploii din noi.

Simţi, spune-mi, tu simţi
roiuri de fluturi multicolori care
ni se perindă prin primăvara iubirii? Fiorii
pe aripile cărora plutim?
Căutări, magie, vis,
durere, zbor, dorinţă, regăsire, renaştere!

El: - Bună seara, ţzi ciudii*! Pe tine, draga mea, te privesc uimit!... Ea: - Bună seara, soarele meu de noapte! Uimirea din care minut, din care secundă, din care clipă?

El: - Din bobul de rouă! Nu poţi să curgi de două ori la fel! Aşa cum spunea bunul meu: “nu fugi de tine, nu te alerga!“; ceva, atunci, m-a ciupit în suflet, ca atingerile de păpădie! Poate că şi urechile mele îl ascultau şi rezonau cu el, în adâncuri. Viaţa m-a facut să elimin terminaţiile!... Ea: - Cărări se împletesc în lumea noastră de umbre - o curgere tandră! Unde se găseşte casa inimii, dragul meu?

El: - În conştiinţa sufletului! Dacă ai suflet, ai şi inimă! Dacă sufletul are o casă şi inima îi stă pe aproape!... Ea: - Acolo, adânc, în profunzimea noastră! Aşa e viaţa, doar cer senin, nici în Grecia, nu găseşti, chiar dacă, mai tot timpul, acolo ai un cer albastru!

El: - Soare nu găseşti? În plafon, draga mea!... Ea: - În bec nu găseşti soarele, doar nişte volţi, acolo!

El: - Da, nu te încinge un bec!... Ea: - Nici nu te bronzezi!

El: - Soarele mă sărută frumos! Cred că  sunt felia  ta lipsă. Tu eşti lumina, întunericul este un moment în viaţa noastră! Acolo sau de acolo începe lumina!... Ea: - Mulţi se rezumă doar la a simţi câteva stări prin iubire, oprindu-se la primul palier al iubirii, confundând asta. Fiecare îşi are gândirea şi sistemul de valori - eu simt şi gândesc ceva, percep şi văd într-un fel, altul vede şi simte altfel!

El: - Sunt foarte puţini cei ce trec de prima fază, majoritatea devin robi acolo! A doua oară nu vor obţine mai mult decât prima oară!... Ea: - Când te gândeşti că nu sunt decât câteva trepte pentru a privi şi simti totul altfel!

El: - La unii lipsesc din schemă treptele, sunt robi, acolo, la poalele vieţii!... Ea: - Ei nu cred că pot urca şi privi puţin altfel!

El: - Nu se obosesc, speră că mâine vor fi şi mai buni, dar realitatea le arată reversul!... Ea: - Şi tu eşti mai sus! Un manuscris scris de divinitate, un paradox pe care mulţi nu-l înteleg - cauţi esenţa privind de pe o treaptă, simţind poezia lumii! Doar privind atent creaţia îi vei înţelege esenţa! Fiecare treaptă o păşesti prin tine, prin dorinţa de a urca şi-a înţelege altfel "panorama"!

El: - Dar prima treaptă n-o pot sări!... Ea: - De nu ne atingem sufletul atunci nu e viaţa! Acum sufletul tău ştie ce îmbraţişez când îţi spun că te îmbraţişez? Cu adevarat Omul, omul frumos care eşti!

El: - Fotogenic!... Ea: - Creaţia divină, te-am privit intrând prin privirea ta!

El: - Ai văzut tot?... Ea: - Acolo, adânc în tine, dincolo de cămaşa sufletului, în lumina radiantă am trecut de primele straturi, poate că nici tu nu te cunoşti, încă, aşa cum am reuşit să te văd!

Ea: - Te-ai gândit că mă pot îndrăgosti de tine?... Ea: - Periculos a fost, ştiu, căci odată intrând acolo, simţindu-ţi şoapta, eram conştientă că arderea ne va fi intensă! Suntem aceeaşi emoţie, simţim instantaneu totul, observăm cu aceeaşi privire şi înţelegere!

El: - Divină atingerea spiritelor noastre! Mă uit la tine şi te cunosc! Ăsta-i adevărul despre noi, simplitatea şi spontaneitatea nescrisă, doar simţită!... Ea: - Normal, închide ochii, uimirea ţi se va întipări pe chip în secunda asta căci mă găseşti acolo în tine, îţi zâmbesc! Ce poate fi mai frumos decât a iubi? M-ai incitat să-ţi aprind candela spiritului, prin chemarea interioară! Sunt luminile noastre!

El: - Dacă este tot acelaşi râu, aceeaşi apă, cum să nu se potrivească?!... Ea: - Un râu frumos ce-şi continuă cursul!

El: - Nu-s valuri şi dacă ar fi s-ar întoarce liniştite, scuturate de emoţii, calme, aşezate! În toate există o explicaţie, ne apropiem de cineva dintr-un motiv, ne îndepărtăm tot dintr-un motiv!… Ea: - Eşti ecoul, oglinda emoţiei mele!

El: - Un paradis, un schimb energetic, o foame de energie bilaterală! Orice reacţie generează energie, dorinţă, topire, iubire!... Ea: - Frumoasă topire, intensă lumină!

El: - O să te aduc pe pământ să mă uit în toate oglinzile diamantului tău!... Ea: - În fiecare latură e mereu o altă imagine, depinde de clipă, de lumina reflectată!

El: - Diamantele, ca şi pietrele, îşi au povestea lor! Mare piatra, mare şi iubirea (durerea)!... Ea: - Multe poveşti sunt, multe îşi aşteaptă descoperirea! O poveste care a rămas acolo, în memoria pietrei! Piatra şi respiraţia ei! Diamantul meu, prin mine te redescoperi!

El: - Tu vii acolo unde nu-s frontiere şi nici forţa raţiunii, spiritul tău călător!... Ea: - Asemeni fluturilor albaştri, clipe ce zboară dintr-un timp secat ce se spulberă în roiuri albastre, contopindu-se cu cerul! Acolo se împrăştie bucuriile colorate diluându-se treptat în albastrul zării de unde se întorc sporadic şi neaşteptat amintirile, fâlfâind în mirajul pudrat al aripilor, în desenul punctelor violete, albe si indigo! Atunci ne şoptesc florile traducându-ne foşnitor, parfumat, multicolor, poveştile ce par a fi fost ale noastre!

El: - Aşa-i în viaţă, lucrurile frumoase se consumă repede, rămâne doar scânteia!… Ea: - Nu chiar repede, nu mereu! Nimic nu ţine mai mult de-o clipă, rămâne scânteia, da! Sublimul constă în întâlnirea clipei lor, a celor care au atins-o şi au crezut în atingerea ei!

El: - Se ating în clipe şi mor! A atinge o stea, uneori, îmi pare adevărata mea dorinţă!... Ea: - Uneori, doar uneori, căci după momentul atins vei căuta iar!

El: - Asta este menirea omului, de asta se încadrează în timp, de aici până aici, în acest interval va căuta!... Ea: - De ce eşti aici, dragul meu?

El: - Nu ştim de unde venim şi nici nu vom şti! Nu ştim cine suntem, dar purtăm un nume! Nu ştim cui aparţinem, dar aparţinem totuşi! Nu ştim unde ne îndreptăm, deşi mereu ne trecem! Pentru că viaţa este o continuă căutare! Nu există superlative, există doar o goană după ele!...Ea: - Spre adevărul Luminii! În clipa dată găsim răspunsul în noi, în şoapta sufletului!

El: - Lumina ne aşteaptă pe toţi, dar oamenii au misiuni de îndeplinit, lucru ce îi face diferiţi! Fiecare are partea lui, doar că, aici, puţini înţeleg asta!... Ea:- Toţi suntem egali în faţa Luminii, Lumina e în fiecare!

El: - Nu toţi ajung în carţi, dar toţi au câte o cruce! Să luăm fiecare bob în parte!... Ea: - Cât de profund este un bob, esenţa vieţii!

El: - Ca orice bob, este rotund, nu are muchii! Frumuseţea şi puritatea naturii stă într-un bob de rouă! Cum este roua? Eu o privesc mai repede decât soarele, mă bucur înaintea lui de bobul de rouă, înainte ca să mi-l ia!... Ea: - O boabă de rouă se prelinge pe un boboc de floare potolindu-i setea!

El: - Se duce la râu şi ea, îi potoleşte setea florii, într-o altă zi va fi iar rouă!... Ea: - Observ curgerea ei în inima bobocului de floare şi contopirea lor! Multe se pierd din cauza balansului striaţiilor timpului! Dincolo de cuvant suntem noi, El, Ea, o clipă unică în eternitatea universului!Ce aproape eşti!

El: - Ea este un copac astăzi, are nevoie de ploaia lui! El este ochiul ce se uită pe albia râului care curge, ochiul ce-aşteaptă să treacă râul dupa ploaie!... Ea: - Ce nebunie să străbaţi cleştaruri de gheaţă printre torţele pietrelor albastre! Sclipiri din lumina lor vor simţi în suflet!

El: - Muşcând până la sânge, să simţi ţesutul sentimentului, ameţitor este adevărul despre noi, uneori! Ameţitor şi-atât de trecător!... Ea: - Timpul se sfarmă ca valurile dinaintea ţărmului neştiut şi-a esenţei lui rare! Marele secret al timpului - nimeni nu ştie de unde vine, cu toate că vine şi pleacă!

El: - Sufletul nu stă în pietre, deşi, abia atunci când se vede scris pe piatră, renunţă la noi!... Ea: - Ca yislu ditu yisu, ca ocliul ditu lacârmâ bana-i unu primitu, un paradisu, unâ trimburâri, unu yisu!**

El: - Nu ştiu după ce se caută sufletele, dar veşnic se caută! Un lucru trăit are viaţă luat şi pe bucăţi!...Ea: - După lumina lor! Visele sunt cele care ne aduc noi revelaţii!

El: - Ai mai adăugat ceva şi-acum îmi place!... Ea: - Emoţia din inimă împletită cu speranţa zilei de mâine! Speranţa luminii, speranţa vieţii!

El: - Tendinţa este să ne cunoaştem intrând în noi, abandonăm şi zicem “doar cred”! De foarte multe ori nu ne place ce vedem, credem că nu se vede! Uneori este o perdea, avem impresia că este de aur, de cele mai multe ori ne întoarcem cu mâinile pline de cărbuni!... Ea: - Ne cufundăm, în prezent, ca-ntr-o fântână de aur, trecând prin viaţă fără a întâlni pe nimeni în căutarea unui sens care vine doar când destinul ni s-a revelat, încolţind în noi viaţa, palpând respiraţii şi noi seve!

El: - Perenă e iubirea! Frumos om, frumos pom!... Ea: - Iubirea e tot ce rămâne! Doar omul crede că a trecut departe, tot mai departe! Şi chiar de şi-a îngropat-o, acolo, la rădăcina pomului său, mereu o va regăsi. Va trebui doar să revină!

El: - Fiecare strat cu ampretele lui! Nu aruncaţi cu pietre, oricând puteţi arunca o poveste, poate fi chiar povestea ta, poate un alt timp sau cine ştie?! Nu aruncaţi! Nu deranjaţi tăcerea pietrelor! Aduceţi-le omagii! ... Ea: - Şi mai ales calcaţi cu iubire peste ele, mare grijă la ce amprente lăsaţi acolo!

Nu ne vom pierde niciodată, trăim, unul în celălalt, prin tot ce am simţit. Într-o bună zi, fiecare vom părăsi totul, plecand spre noi înşine. Tu eşti un întreg univers, vei deveni ceea ce eşti, vei fi cu mult mai mult decât tu însuţi! Îţi va fi dat să vezi şi să afli frumuseţea pentru că ai crezut în ea!

El: - Omul va trebui să refacă drumul iubirii, drumul recunoaşterii. Se va întâlni cu pomul!... Ea: - Cu pomul lui, pomul cunoaşterii! Am nevoie de iubirea ta, dragul meu, am nevoie de tine! Suntem asemeni unei flori ce nu mai are viaţă fără soare, fără picăturile ploii. Avem nevoie de caldură, de respiraţia sufletelor noastre, înfloreşte-mă cu iubirea ta!

Simţi, spune-mi, tu simţi
paşii Destinului ce ne pierd
cărările în balansul fără sfârşit?
Un fulger atinge marea formând perla
din timpul ce se-ascunde într-o lacrimă!

Simţi, spune-mi, tu simţi
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
inocenţă de gesturi şi gânduri,
acel puf de păpădie ce vine,
vine şi pleacă
cu primul fir de vânt
ce va trece pe la porţile sufletelor noastre.

Fără frontiere este sufletul omului,
doar când ne adoarme
este cu adevărat acolo unde îşi doreşte –
amprente de neşters sunt atingerile
petalelor de vis trăit, adânci inspiraţii
din curcubeul de culori...

_________________________

traducere din aromână:

* Ce minune

** Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă

viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=EKeEY-Jl3NA