ELEGIA XI pe firul gândului călător --ultima parte--

[Irina Lucia Mihalca]

ELEGIA XI pe firul gândului călător        --ultima parte--

 

 

El: - Căutarea ne dă starea de oboseală şi plăcerea de a fi, de a exista! Oare cum ai fi fost un întreg, căci după tot nu mai urmează nimic?!... Ea: - După tot urmează noi căutari, trecerea în noi spaţii!

El: - În toate există o căutare, o chemare! Tot ce este puternic vibrant şi apoi nu mai este aduce un pustiu de nu-l mai umple nimeni! Nu evenimentele ne afectează, ci doar ideile ce ne rămân sunt greu de suportat!... Ea: - De aici căutarile pentru împlinire! Pe aceeaşi undă, fără bariere pornim în căutarea noastră dincolo de timp şi loc!

El: - Pe felie suntem!... Ea: - Privirea nu poate minţi, dincolo de iluzii a existat cea mai sublimă energie, de aici uimirea!

El: - În spatele la tot stă un timp pierdut, acel timp ne dă toate sentimentele de dragoste şi ură, de împlinire sau sacrificiu! Ce ne este interzis ne satisface!... Ea: - Doar atunci reuşim să aflăm cine suntem cu adevărat dezgoliţi de măştile şi parfumul lor iluzoriu, mici foi protectoare pe care ne-am obişnuit să le ataşăm. Credem că fac parte din fiinţa noastră, dar sunt simple frunze care vor cădea devoalând măreţia copacului nostru!

El: - În drumul meu acolo, la margine de viaţă, am văzut o biserică luminată, cu flăcări şi pe dinafară. Cineva mi-a spus” Vezi, asta-i biserica ta! Atâta lumină ai adus aici!”... Ea: - Simbolic, profund mesaj! Dincolo de substrat rămânîn lumină privirile noastre! Pe pânza tabloului reuşim să redăm imaginea din noi! Privitorul nu are timp să privească totul, uneori chiar se pierde! Ekphrasis - miniatură în mantia unui înger!

 

În duble spaţii timpul s-a închis în sine,
o tânară fată trece prin lacrima gândului,
cineva invizibil mângâie păpădiile din zâmbetul tău,
NU SUNT EU.

Din templul său, cu ajutorul Meduzei,
tânăra nimfă cu păr frumos,
Perseu începe căutarea timpului pierdut
prin valuri plesnite-n noapte.

Pare absurd dar e logic,
- Aşa a fost Voinţa lui Dumnezeu!

Reţii doar gestul ei din gară,
ochii ei plutind de dincolo de timp,
secundele lui niciodată sunt geamuri,
când tânăr reflectau speranţa, acum prăfuite,
citeşti printre rânduri, fum şi pseudo-stele.

Nu s-a pierdut, s-a rătăcit,
dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea...

__________________________________________

din aromână * un băiat, ca un porumbel alb

** eşti a mea

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc Dorina.

O seara placuta!

[Irina Lucia Mihalca]

Cuvantul dvs. e lumina, draga doamna Maria Cornelia Postescu! Va multumesc pentru lectura si intelegere.

Cu drag, Irina