E versul meu, condeiul meu!

[zaxa monica]

Le-am imbratisat pe toate, viata,
Iubirile, dezamagirile, iluziile si sperantele,
Lasand rafalele de vant sa ma atinga,
Cazand si ridicandu-ma mai tare,

Plutind ca norii pe cararea firii
Usori si luminosi ca o privire,
Din casa fara geamuri
Tesand din stoluri panze,

Croind schite inaripate
Prin singuratecele foi,
Ratacind pe punti abrupte,
Prinzand cometele argintii

Sa le lipesc sub tampla goala
De sentimente si de ganduri,
Dand tot ce-i bun, credinta,
Oricarui chip, la semeni,

Dar aripile toate mi le-au frant
Lasandu-ma cu demonul din mine,
De mal sa ma agat,sa lupt,
Sa ma refac din ploile cazute,

Si am pierdut prea multe:
Doruri, zambete si aerul curat,
Dar timp mai e
Sa trag obloanele, sa uit.

Calatoresc in umbra, viata,
La brat cu dragostea curata.
Tu poti sa crezi ce vrei, straine,
Dar nu uita: " E versul meu, condeiul meu!"