Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

 

Cap.4

 

Rezumat cap.3.

Duba care-l preia de la apartamentul Minodorei este condusă chiar de fostul soț al șefei de stație. Acesta-i oferă detalii despre femeie și  locație, iar în planul opus, Agnes Mărgărit face o criză de nervi după ce află că fostul ei soț  trecuse pe la mama ei și-i ceruse să medieze între ei.

 

Duba intră în hangarul unității de pompieri unde staționează elicopterul. Nea Toader împinge domol ușile culisante, iar câțiva băieți în uniformă se și apucă de transbordat marfa din dubă în elicopter. Disting mulți saci cu fructe și legume, pachete sigilate, baxuri cu apă minerală și Coca Cola, electrocasnice mărunte, ba chiar și un aragaz electric.

- Pentru cine sunt toate acestea? întreb mirat.

- Pentru tine și Agnes, desigur!

- Nu-i cam mult?

- Nu, dacă începe ninsoarea, cum se anunță, veți fi rupți de lume până în aprilie, adică vreo patru luni!

- Și ce se întâmplă dacă ne îmbolnăvim?

- Chemați SMURD-ul și vă rugați la Dumnezeu să nu bată vântul prea tare sau să nu fie ceață, ca să poată decola!

- Altfel?

- Așteptați vremea bună!

Mă urc fără prea mare tragere de inimă în elicopter. Bătrânul îmi face prietenos  din mână.

- Ne vedem la primăvară! Să ai grijă de tine!

Nu-mi place că mi s-au ascuns aceste lucruri, dar acum e prea târziu. Elicopterul ia altitudine. Pilotul mă privește cu o notă de compasiune în priviri.

- Te-au mințit și pe tine?

- Se poate spune și așa!

- În fiecare an se întâmplă la fel. N-am auzit să fi rămas vreunul mai mult de două-trei luni! De aici e foarte greu de plecat în timpul iernii!

- Nu și pentru mine, bravez, fiindcă am făcut alpinism câțiva ani!  N-am nevoie de elicopter! Depinde cum mă înțeleg cu șefa de stație!

- E foarte dificilă!

- Așa îmi spunea și nea Toader!

- Problema nu-i șefa de stație, adaugă pilotul sfătos, ci lipsa oricărui orizont de speranță. Singurătatea. Asta dacă nu vrei să devii pustnic!

Mă uit la el chiorâș.

- Arăt eu a pustnic?

- Nu prea.

- Dar șefa?

- Ea, da. Localnicii îi spun sfânta de la Vulturești! Nu știu cum a rezistat atâția ani!

- Știi că nea Toader a fost soțul ei?

- Mi-a spus.

 

Tot timpul pățesc așa! Trebuie să dau frunzele astea de pe pistă, altfel înfumuratul acela de pilot mă ceartă iar. Zice că-i pun viața în primejdie! Că nu poate ateriza decât la punct fix, în mijlocul cercului roșu, care acum e acoperit cu frunze. Mare figură de om! Cu ani în urmă încercase să mă seducă, fără succes. Nu mi-a plăcut niciodată mutra lui de hârciog constipat, iar acum nici atât. I-a crescut nasul cât o pătlăgică și s-a îngrășat ca un porc. Încă am vie în minte ziua când m-a  îngrămădit într-un colț al biroului, pus pe fapte mari. A fost prima, dar  și ultima lui tentativă eroică de a mă avea. Uff, frunzele astea! Mă scot din minți! Totul se degradează cu fiecare zi, lipsește o mână de bărbat serios, care să se ocupe de stație, mi s-a acrit de leneși și de curvari. Fir-ar dracului, s-a șters și vopseaua, iar dobitocul ăla va începe sigur să urle. Parcă mi-a lăsat un spray anul trecut, dau frunzele astea blestemate deoparte și mă duc să-l caut. Nu vreau să-l mai aud. Nici în magazie nu-i mai acătării, mă ocup eu într-o zi și de magazie. Poate tânărul ăsta e mai priceput decât ceilalți, Doamne ajută! Înainte aveam un gospodar de meserie, un bucătar și o menajeră, dar tot au redus din posturi pizdele dracului, să-și ia ele salarii babane, de nu le-ar muri mulți înainte! Mama, așa fără carte prea multă, avea dreptate în felul ei. „ Lasă-i naibii cu stația lor și caută-ți ceva de lucru pe aici, să ai timp și pentru tine, poate găsești un băiat bun și te măriți, faci un copil, te strângi și tu la casa ta!” Draga de ea, n-am ascultat-o, iar acum e prea târziu.

Adevărul e că n-am ascultat niciodată pe nimeni. Am avut tot felul de oportunități în viață, am fost o femeie frumoasă, râvnită, dar am făcut întotdeauna alegerile cele mai proaste. Mi-a plăcut să fiu independentă, să fac ce vreau și asta am făcut. Toader aducea mereu în discuție inapetența mea față de sex, destul de neobișnuită pentru o femeie, și avea dreptate. Îmi displăcea teribil să-l țin deasupra mea, ca pe un sac de cartofi, să stau capră ori în picioare, mi se părea stupid și degradant, cum mi se pare și acum. Aflasem tot de la el că bărbații își făceau adesea confesiuni pe tema aceasta, mergând până la cele mai intime detalii, lucru care m-a scârbit și mai mult, știindu-l  slobod la gură și lăudăros. Nu de puține ori surprinsesem privirile prietenilor săi analizându-mă, zâmbindu-mi zeflemitor, lăsându-mă să înțeleg că erau la curent cu toate trăirile mele din pat, înflorite, probabil, de Toader. Aproape că uitasem aceste lucruri, a fost suficient să-i aud glasul și să fiu asaltată de umbrele trecutului. Să vorbesc singură. Femeia din mine răbufnește câteodată neașteptat, cerându-și drepturile, fără să țină cont de vârsta, de pierderea oricărui interes, se insinuează în gânduri, în vise, și nu de puține ori mă trezesc copleșită de orgasme tulburătoare, ca la douăzeci de ani, eliberând acele tensiuni inconștiente, reprimate cândva. Huruitul elicopterului mă aduce însă cu picioarele pe Pământ.