Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap.21

 

Rezumat cap.20

George Apostol aproape terminase noua clădire în formă de hexagon, având doar de proiectat mobilierul, altfel spus de căutat pe internet și de comandat, fiindcă nu-l putea construi singur. Bucuria ducerii proiectului la bun sfârșit îi fusese umbrită de supărarea Agnisiei Mărgărit, care aflase de la PolițIa din Vulturești că fostul ei soț, Toader Hociung, era un criminal în serie, acesta fiind reținut de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și terorism (DIICOT) pentru trafic de carne vie.

 

În dimineața aceea răcoroasă de septembrie, George Apostol, însoțit de Agnisia, se întorse la locul faptei, adică la hexagon, ca să-și privească opera la lumina zilei. Răsucise cu satisfacția propietarului de drept cheia în broasca ușii, intrând într-un hol lat de un metru și lung de șase metri, cu acces dinspre vest spre est, trecând printr-un hexagon mai mic, de circa patru metri pătrați, alt hol, orientat în L cu primul, pe direcția sud-nord, și ajungând în cabinetul de lucru, un spațiu sub formă de trapez, cu latura mică de șase metri, cea mare de șapte, iar lățimea de doi metri, dar și la cele două dormitoare de pe laterale, de  șaisprezece metri pătrați fiecare. Ecranul uriaș al Samsung-ului ocupa jumătate de perete din partea de nord a cabinetului. Pornise unitatea și pe mijlocul acestuia apărură parametri meteorologici ai vremii, aliniați frumos unul sub altul, de sus până jos, două pagini de scris Word, la capete, și două posturi de televiziune, unul românesc și altul străin, CNN, în partea de sus.  Aceasta era prima jumătate a hexagonului. A doua parte, cu intrare din hexagonul mic, reprezenta un spațiu gol, de circa patruzeci de metri pătrați, gândit ca o microseră pentru cultivarea legumelor,   necesare consumului propriu pe toată durata anului, iluminată natural din trei părți. Din seră, se intra în „sala motoarelor”, unde se producea energia electrică, un loc în care se auzea, destul de estompat, de altfel, forța apei, care învârtea roata și care la rândul ei antrena axele generatoarelor. Agnisia o ținuse dintr-o exclamație în alta, bucurându-se ca un copil. Bănuise că George Apostol lucra cu pasiune la ceva deosebit, dar ceea ce realizase, în sfârșit, îi întrecea toate așteptările.

 

Cazul lui Toader Hociung căpătase o anvergură națională după dispariția unei fete de cincisprezece ani, care apucase să sune la 112. Operatoarea de serviciu  transferase apelul la Poliție, unde agentul-șef, Costi Nicoară, nu prea avea chef de muncă și încerca să afle dacă fata nu era prostituată. De la 112 i se comunicase că minora fusese răpită, sechestrată și violată, neștiind nimic despre agresor, nici unde se află, iar el, tocmai el, trebuia să caute acul în carul cu fân, deoarece STS-ul îi indica un perimetru de vreo zece-cincisprezece kilometri. Devenind un caz de interes public, la insistențele unchiului victimei, care „ieșise pe televiziuni”, Poliția se puse în mișcare, măturând orșelulul dintr-un capăt în altul, fără nici un rezultat. DIICOT-ul local trimise un procuror dubios, suspectat de legături dubioase cu membrii unor clanuri mafiote, a cărei sarcină era să „tempereze”elanul polițiștilor și să-i protejeze pe traficanții de carne vie. Deși mai avea un dosar similar de dispariție, în care apărea mașina răpitorului, nu se obosise să verifice dacă nu era tot acela, iar când polițiștii, prin serviciile lor secrete, aflaseră adresa unde era sechestrată fata, se prezentase la judecătorul de serviciu pentru a primi un mandat de percheziție, întârziind încă o dată intervenția, deoarece mandatul stabilea ora 6, dimineața, ca oră de punere în aplicare a acestuia, altfel spus, permițând infractorului să-și ducă treaba la bun sfârșit. Așa cum se așteptase, victima nu era acolo, ziariștii însă descoperiseră în timp record imagini de pe camerele de luat vederi din oraș, cu răpitorul, Toader Hociung, care, desigur, fusese reținut. Implicate în traficul de persoane, fără niciun dubiu, autoritățile locale declinaseră ancheta DIICOT central, cei mai mulți alegând să se pensioneze sau să se dea la fund. Se pare că implicarea în afacere era la nivelul cel mai înalt, deoarece și DIICOT-ul central își dăduse cu stângul în dreptul de multe ori, iar INML-ul se făcuse de tot râsul, extrăgând AND-ul din niște dinți care nu aparțineau victimei. Unchiul fetei anunțase că va contesta rezultatul raportului și că va solicita o analiză independentă, în afara țării, ceea ce determinase responsabilii INML să-și reconsidere rezultatele ori să fie mai prudenți în declarații. Senzația generală era că DIICOT-ul îl proteja pe Hociung, determinându-l să recunoască două crime și să abată atenția de la rețea, dar și sub acest aspect străveziu persistau o mulțime de neclarități, unele mai penibile decât altele.

- Ai zice că trăim într-un stat mafiot! spuse Agnisia Mărgărit. Toți se acoperă unul pe altul! Când m-am despărțit de Toader, parcă ți-am mai zis, era un pârlit. Acum are ditamai „viloaia” de câteva sute de mii de dolari! De unde?

- În nici un caz din salariu de la Institut!

- La viața pe care o duce nu i-ar fi ajuns nici pentru un centimetru din hardughia aia!  Sigur e implicat până peste cap în mizeria asta!

- Da, admise George Apostol, n-o putea face singur. Se vede cu ochiul liber că are o susținere ocultă, un amestec nociv dintre autoritate și contrariul ei.

- Cât de nenporocit poți să fii să ucizi un copil și să-l arzi ca pe o bucată de carne într-un butoi?murmură Agnisia, ducându-și mâinile la ochi. Doamne, și mi-a fost soț!

- Probabil că n-a fost dintotdeauna așa!

- Nici nu mai contează, tot el e! N-a lipsit mult, cred, să nu ajung și eu în butoi!

- Mie mi s-a părut un om cumdecade când l-am întâlnit!

- Aceasta e masca lui.

- Atunci e diabolic!

- Nu, îl creditezi prea mult!. El e un executant servil și o face pentru bani, teleghidat de alții. E și prost, pe deasupra!

- Sau o face pe prostul?

- Poate în faza aceasta, dar, pe fond, e așa cum îți spun. Abia aștept să ajung la Poliție!

- Mă luați și pe mine?

- Exclus. S-ar putea înterpreta și nu vreau. Apoi, trebuie să rămână cineva la stație.

- Am înțeles.

- Mă bucur că ești înțelegător.

- Nu cred că am de ales!

- Nu, nu trebuie să te implici mai mult decât este necesar. Iar acum nu este necesar!