Despre un timp ştrangulat... al meu

[Cristian Pop]

Am început ziua, cu rostul ucis!

Un timp curbat strâmb...

mă tăvăleşte prin jungla istoriei:

ba sunt călăul neînduplecat

ridicând securea ce se transformă în telecomandă,

ba sunt soldatul perfect, aruncând napalm;

părul îmi creşte brusc

şi alerg cu o creanguţă ascuţită,

după o pradă nenorocită,

un soi de cruciaţi mă păstoresc,

pentru crezul meu liber şi creştin,

o altfel de inchiziţie îmi rupe foile,

dintr-o biblie veche, ruginită.

Alerg printre plopii fără soţ,

ca să mă odihnesc ca un cosaş,

sau ca un ţăran, lângă carul cu boi,

după răscoala din 1907.

Sunt aruncat lângă o tastatură,

de unde vă scriu:

eu

m-am simţit mereu mai puternic,

mai îngăduitor,

mai bun,

mai mândru,

sau măcar cumva mai protejat,

deşi întotdeauna...

sufletul

şi o parte din trup

mi-au rămas de copil.