Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

De-aş putea să adun un pumn de nisip
din fiecare stea ce străluceşte
să le pun alături de pumnii strânşi
de-aci de pe Terra crezând că-mi
voi construi un castel cu toată iubirea
pe care-am crezut că mi-o împărtăşeşti
atunci aş mai avea speranţa
că povestea noastră n-a fost doar o
iluzie ce-a curs cum curge apa
dintr-un robinet stricat.


De-aş putea să fac cunună din vreo
două-trei raze de soare să mi-o pun
pe cap şi altele să le transform într-un colier
să-mi strălucească-n jurul gâtului
atunci realitatea n-ar fi atât de crudă
în mijlocul golului ce se-alintă
brăzdând cu duşmănie prin suflet
când îmi râde în faţă fără să se sinchisească
de iluzia mea care s-a destrămat
în cioburi de nimic ce-mi zgârâie
tălpile pe drumul de-acum.


De-aş putea să mă îmbrac în ploaie
să-mi spele dorul pentru că lacrimile
doar îl fleşcăieşte pe toate părţile
aş putea să-l iau de mână pe timp
să-l rog să-mi facă o punte
deasupra lui şi eu să mă-ntorc acolo
unde-mi jurai iubire pe lumina ochilor tăi
să văd locurile pe unde jurământul
ţi-era peticit cu minciună şi trădare.


De-aş putea să bat prin lume
aşa cum bate vântul pe Pământ
m-aş transforma într-un porumbel
aş zbura până la tine să te-ntreb
să ne certăm şi-apoi să ne-mpăcăm
şi tot oful s-ar sparge şi s-ar răspândi
în cele patru părţi cât mai îndepărtate
de noi şi-am şterge totul ca să fim fericiţi.


Dar cum nu pot nimic din toate astea
mă-mbrac în viaţă şi mai iau un pumn de nisip
apoi îl arunc la locul lui ori mai mă las
alintată de vreo două raze primăvăratice
azi de exemplu a plouat dar am privit din casă
iar vântul când o bătea ştiu sigur că nu-mi
va plăcea dar nu voi avea încotro va trebui
să-l suport alături de celelalte...

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Maria CROCY
Apr 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Ispas Dina
Mar 10
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Raluca Burcea
Feb 19
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Anabella Cotovanu
Feb 12
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Spiridon Elena
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut videoclipul lui Briciu Sorin
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut videoclipul lui Irina Lucia Mihalca
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut fotografia lui Mediatorul cartii
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Mediatorul cartii
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui GETA-MARIA MARIS GUJU
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Ispas Dina
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut fotografia lui Faur Emilia
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Botnaru Nicoleta
Feb 12
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Victoria Schimbatori
Feb 12
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Daniela Ghigeanu
Ian 28
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog O lume...minunata! a lui blaga valeriu-catalin
Ian 22
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Ian 20
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Turcu Bogdan
Ian 8
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Aurel Conțu
Ian 8

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2025   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor