De-aş putea...

[Mihaela Moşneanu]

De-aş putea să adun un pumn de nisip
din fiecare stea ce străluceşte
să le pun alături de pumnii strânşi
de-aci de pe Terra crezând că-mi
voi construi un castel cu toată iubirea
pe care-am crezut că mi-o împărtăşeşti
atunci aş mai avea speranţa
că povestea noastră n-a fost doar o
iluzie ce-a curs cum curge apa
dintr-un robinet stricat.

De-aş putea să fac cunună din vreo
două-trei raze de soare să mi-o pun
pe cap şi altele să le transform într-un colier
să-mi strălucească-n jurul gâtului
atunci realitatea n-ar fi atât de crudă
în mijlocul golului ce se-alintă
brăzdând cu duşmănie prin suflet
când îmi râde în faţă fără să se sinchisească
de iluzia mea care s-a destrămat
în cioburi de nimic ce-mi zgârâie
tălpile pe drumul de-acum.

De-aş putea să mă îmbrac în ploaie
să-mi spele dorul pentru că lacrimile
doar îl fleşcăieşte pe toate părţile
aş putea să-l iau de mână pe timp
să-l rog să-mi facă o punte
deasupra lui şi eu să mă-ntorc acolo
unde-mi jurai iubire pe lumina ochilor tăi
să văd locurile pe unde jurământul
ţi-era peticit cu minciună şi trădare.

De-aş putea să bat prin lume
aşa cum bate vântul pe Pământ
m-aş transforma într-un porumbel
aş zbura până la tine să te-ntreb
să ne certăm şi-apoi să ne-mpăcăm
şi tot oful s-ar sparge şi s-ar răspândi
în cele patru părţi cât mai îndepărtate
de noi şi-am şterge totul ca să fim fericiţi.

Dar cum nu pot nimic din toate astea
mă-mbrac în viaţă şi mai iau un pumn de nisip
apoi îl arunc la locul lui ori mai mă las
alintată de vreo două raze primăvăratice
azi de exemplu a plouat dar am privit din casă
iar vântul când o bătea ştiu sigur că nu-mi
va plăcea dar nu voi avea încotro va trebui
să-l suport alături de celelalte...

Mihaela Moşneanu