Dar lasă-mă!

[Aurel Conțu]

lasă să treacă aceste zile fermecate

ca un stol de păsări în formă de V

se vor întoarce

nu cred că ele vor dispărea în neant

oricât de mare ar fi infinitul

n-ar fi de ajuns pentru atâtea zile

și oricum n-ar mai fi infinit

lasă-mi locul acela din inimă doar mie

omul din bărcuța pe care cineva a scris malițios

cu litere mari „dragoste”

să vâslesc prin păienjenișul arterelor tale

spre Casa Gândului și înapoi

să mă prăbușesc în cascadele reci ale sufletului tău

care-mi taie respirația

prin lacrima ochiului

prin toate ascunzișurile epidermei

pe care o percep ca pe-o foiță subțire de marmură

călător printr-o Veneție miraculoasă

fluidă

alăturii de toți porumbeii din San Marco

de  toate gondolele și gondolierii romantici

din Canal Grande

de Traviatta

Rigoletto

Aida

și Nessun dorma

nu mi-ar ajunge o singură viață

să văd totul

dar lasă-mă în inima ta măcar în viața aceasta...