DANSUL FOCULUI de Cristina Chiroiu

[Petru Făgăraş]

Ce-nseamnă oare să fii fericit cu adevărat? Sunt lucruri puţine şi neâsemnate, o cafea, o adiere de vânt, o îmbrăţişare... o privire tandră... un răsărit de soare, în roua dimineţii...

Cât de rece era nisipul sub tălpi... dar ce conta? Gândul că era în august compensa cu frigul de dimineaţă. Pescaruşii culegeau din marea neprietenoasă gândurile ei ...

Amalia plutea...  Nu mergea pe o rută anume... zâmbea... avea o faţă senină... ochii îi sclipeau de bucurie... forma un întreg surâs. Era o sclipire în stele, cu feţi frumoşi, regine salvate de prinţi carismatici... gânduri puerile dar atât de sincere... iubea să iubească, adora să fie iubită… iubea iubirea…

Trecea cu uşurinţă de la un gând la altul, de la prima iubire la prima despărţire, de la primul fior, la prima dezamăgire... toate se derulau navalnic…

Parcă ar fi fost ieri, când a avut prima întâlnire... intensă precum focul unui rasarit... atât de zgomotoasă, ca tunetul norilor... şi asta nu era altceva, decât difuzia sentimentelor implicate. Efemera e iubirea… sentimente fizice, sufletesti, bucurii,regrete, dezamagiri, credinta…  De fapt, chiar dacă avusese o relaţie «cu sentimente» alături de Dan, dar despărţirea s-a produs... însă în cazul ăsta nu a fost vorba dorinţa, ci pur şi simplu de... destin? Hm... mda... Amaliei îi era bine... nu suferea... îşi amintea cu plăcere de tot... dar toate la timpul lor! Lucruri noi aveau să vină ! De asta era sigură visătoarea noastră,sufletul pereche se apropie : «tout est possible »

Aşezându-se pe malul marii, Amalia închise ochii... era la un bal mascat, îmbrăcată cu o rochie vaporoasa, având corset, purtând o mască «placată» cu paiete argintii, dansând în taină cu-n misterios

Barbat mascat, îmbrăcat într-un frac negru strălucitor... atât de romantic, dar totuşi prea trist. Dansul focului... în liniştea tăcerii...

Nu ştia cum a ajuns acolo, spera totuşi să afle curând, era curioasă cine anume era Fat-Frumosul şi mai ales CUM A AJUNSESE ACOLO ?... era ţărmul, un portal spre lumi diferite?... cine ştie...

Dansul focului... era magic !... în ritmul inimii...

Ca şi în viaţă... făcând paşii corecţi, te bucuri alături de ceilalţi sau suporţi invidiile altora; faci un pas greşit şi pierzi ritmul melodiei... rămâi în urmă... te calcă toţi pe picioare...

Misterul din faţa ei cu Făt-Frumos se şterge... se lichefiază... rămâne totul negru... de-a dreptu’ bizar... Apoi lacrimi-cristal se sparg şi un sunet de orga,urmat de o ploaie de stele...

-Esti bine ? Părea c-ai leşinat...

Hm, ce cunoscut mi se pare tipul... seamănă... nu pot să-mi dau seama...

 

Crisatale de lacrimi sparte-n amurg... urmate de-o ploaie de stele... Amalia primea lumina de soare în înălţimile verzi... şi ce mai soare... o strălucire magica... simţi cum te îmbrăţişează lumina cu speranţă, lăsându-ţi în inimă aprins un fir de dragoste. Fire de iarba-iubire sub palma ei...ce bine era acolo...

Un aprig jar de stele o cuprinse! Ama fremata, undeva printre nori... atingea luna, stelele şi zmeii ascunşi prin spatiul interstelar, asta pentru că o cuprinsese în braţe cântăreţul. Fata s-a luminat si s-a aprins...sanii pulsau în fâlfâitul stolului de fluturi din stomac... Acesta îi pusese un trandafir roşu la ureche... Îl privea acum în ochii căprui... degajau atâta căldură, un zâmbet, o strângea de mână... o privea cu admiraţie. Ea se pierduse de mult în el,în adâncul ochilor din vis...

Cristale de lacrimi, urmate de-o ploaie de stele... pe plaja a ramas singură... Ce ciudat şi ce bizar ! Era bulversată de-a dreptu’! Ce se întâmplase? Ridicându-se în picioare un trandafir roşu a căzut pe nisip, atingandu-i coapsele. L-a ridicat şi în săruturi-petala, pentru o clipă a simţit din nou acele îmbrăţişări senzuale... si sânii fremătând...

Timpul s-a oprit... tacerile s-au risipit în doruri...

Se uită mirată la trandafir... ştia că undeva… într-un colţ opus al lumii... sau poate chiar aici lânga de ea... va găsi sufletul pereche... şi va ştii că e pentru totdeauna !

Cristina Chiroiu – Cenaclul “Sunetul muzicii”

[Mariana Dumitran]

Efemera iubire ce ne transforma sufletele in oaze de lumina, ce ne incalzeste inima si ne face mai buni si mai aproape de adevar...  acela de a intelege ca nimic nu are valoare fara iubire...

Felicitari !!!! frumoase ganduri.... trairi....