CIREŞAR de Maria Dorina Pasca

[Petrica Fagaras]

Mă prăvălesc în versul lui Nichita şi adoarme noaptea din florile zilei de mâine, căci, drumul mocneşte-n poeme rostite de năpăditele ierburi.
E Cireşar, şi plânsul florii topeşte salcâmii din noi. Joc şotron cu căpşuni pistruiaţi, iar coada o sar cu raze de soare topite în formă de cireaşă. Se rostuieşte în Frunze crestate, răţoitul morcov la împănata varză, pe când apa cărată-n stropitori de lumină, dăruieşte verde de frunză sfioasei muşcate.
Coasa-şi plimbă deja limba-i ascuţită şi neastâmpărată ca trăncăneala femeilor la poartă, peste trupul de poveste al firului de iarbă uitat în vama tăinuitului suflet. Curge lumina în semn de mac şi flori de măr adunată-n cupe de ghindă şi tipare de drumuri prăfuite.
E Cireşar şi semnul teiului are formă de Eminescu iar prin şcoli miroase a banchete, sughiţuri, adrese, iubiri ascunse şi uitate, examene pe foi îndoite în colţuri de margarete şi mireasmă de bujori.
Ovăzul dă admitere la secerat, iar ciocârlia mânuieşte ceasurile dimineţii precum stau ochelarii mei la marginea gândului făcând autostopul, pe când eu, aştept neruşinarea, iubirea ploii ce în ruga ei, aprinde scaieţi uitaţi în rame din cărăbuşi de sticlă.
Măsor anii în mere de Petru şi Pavel, căci, privighetoarea-şi adună smerenia visului, turnând argintul nopţii în dimineţi de iarbă.
E Cireşar şi vara nu mai face coade la ambasade, iar barza proaspăt angajata la Romtelecom, schimbă stâlpi şi prefixe precum bugetele şi anexele prinse-n siguranţa acului de cronometru.
Timpul se topeşte în ceasul lui Dali iar eu, stau sub cireşul din fundul grădinii, aşteptând infinitul de linişte şi pace, căci aici, totul e ascuns într-o … cireaşă.